Prima dată când a încercat cineva să cumpere o bucată din mine aveam 15 ani. Era duminică dimineața, așteptam în stația de troleibuz o prietenă să mergem la biserică. M-a abordat un tip care mi-a propus să mă culc cu el pentru 50 de mărci.
De atunci și până în zilele noastre am primit tot felul de „oferte”. S-au schimbat doar personajele, prețurile și modul în care se fac ofertele. Ieri, „comparând notițe” cu o prietenă, căreia îi povesteam ce am făcut în ultimii ani, am ajuns și la subiectul bărbați. Și i-am povestit chestia asta, că mai nou bărbații încearcă să convingă femeile să se mărite cu ei oferindu-le diverse chestii. Cea mai „scumpă” ofertă primită de mine însuma o casă situată relativ central în Timișoara, 2 apartamente noi, 2 mașini și 2 firme. Prietena mea a râs și a zis că „am bătut-o” aici, fiindcă a mai „valoroasă” ofertă primită de ea a inclus „doar” un penthouse.
Tipul care îmi făcuse mie oferta cu casele și mașinile părea normal, stabil, sărise de 40 de ani (deci presupuneam eu că învățase ceva de la viață), era educat, cult și avea și simțul umorului. Și totuși pe dinăuntru era varză. Când a făcut propunerea de căsătorie, mi-a zis că va trece toate cele pe numele meu înainte să ne însurăm numai să-i promit că o să-i fac colivă când o să moară. Era efectiv disperat că va muri singur (de parcă murim altfel vreunul dintre noi) și ar fi făcut orice numai să aibă o femeie lângă el. Când i-am povestit prietenei mele despre oferta lui și condiția cu făcutul colivei, D., ca o mare pișicheră ce e, a zis să-i transmit să stea liniștit că noi putem să-i facem coliva de pe acuma. Să fie sigur omul că am talent de bucătăreasă (pe care, de altfel, îl și am).
Tipilor de genul ăsta nici nu știi ce să le spui. Parcă-ți vine și să râzi de ei, dar parcă-s și de plâns. De obicei, nu spun lucruri răutăcioase dacă nu sunt provocată. Unuia dintre aceștia, însă, i-am trântit o replică malițioasă. După ce s-a tot lăudat și m-a tot bătut la cap vreo 3 luni cu mașina lui mare și tare și care costase 60.000 de euro, mașină pe care încerca să mi-o bage pe gât, în schimbul unei relații cu el, i-am spus, într-o zi, că am citit undeva că mărimea mașinii e, de regulă, invers proporțională cu a organului posesorului de mașină. A făcut fețe fețe și a tăcut. Nu cred că se mai laudă cu mașina lui cea mare … 😁
Enfin, ideea este că acestea nu sunt cazuri singulare. Și nu doar mie mi se întâmplă să primesc oferte care mai de care mai „tentante”.
În ultimii 15 ani, am văzut în jurul meu tot mai multe femei foarte faine care aleg să-și trăiască viețile fără un bărbat în peisaj. La început nu am priceput. Eu cred că oamenii sunt mai fericiți când iubesc. Din motivul ăsta am și vrut să-mi deschid o agenție matrimonială, că mă gândeam eu să le combin pe prietenele mele frumoase cu bărbați care să le merite.
Nu mi-a ieșit. Femeie frumoase, deștepte și independente sunt tot mai multe. Bărbați pe măsură tot mai puțini. Ceva s-a întâmplat de când ei au început să se epileze, să se penseze și să-și arate gleznuțele goale. S-au cam … aaa, nu pot scrie cuvântul, dar s-au efeminat. Chiar dacă nu fac chestiile de mai sus, și pe dinafară arată tot a bărbați, pe dinăuntru cei mai mulți sunt cam … fătălăi. (Nu-mi vine să cred că folosesc cuvântul ăsta, dar e cel mai potrivit).
Oamenii nu sunt făcuți să trăiască singuri. Suntem niște animale sociale care avem nevoie de ceilalți. Și totuși … Totuși femeile s-au deșteptat și o femeie pe picioarele ei nu mai acceptă o relație, nici măcar cu promisiunea (penibilă, zic eu, că doar nu mai suntem în sec. XIX să crezi că e musai să fii măritată) căsătoriei, dacă bărbatul nu corespunde.
Dacă nu e măcar egalul ei, de ce să-și bată capul cu așa ceva?
În plus, ideea asta, pe care o întâlnesc tot mai des în jurul meu, că ai putea cumpăra un om cu bunuri materiale, mi se pare de-a dreptul (și de-a stângul) jalnică. O dată pentru că nu înțeleg cum bărbații ăia nu-și dau seama că vor să le trateze pe acele femei ca pe niște prostituate, încercând să le cumpere (nici nu contează prețul, tot aceeași chestie e). Și în al doilea, și mai important, cât de goi sunt oamenii aceia pe interior, cât de săraci sunt, în realitate, dacă tot ce pot oferi unei femei sunt niște case, mașini sau alte prostii.
Nu poți cumpăra un om, cu bani sau bunuri sau alte chestii de ordin material. Tot ce poți să faci este să te oferi pe tine, pe tine cu tot ce ai pe dinăuntru. Să-i dai inima ta și să speri că va fi bine.
Dacă te apuci să arunci oferte cu bunuri materiale, nu sunt decât 2 variante. Fie femeia te va refuza, pentru că o femeie adevărată nu poate fi cumpărată cu așa ceva. Fie va accepta, și atunci să nu te plângi când o să-ți dai seama că te-ai procopsit cu o piți de mall, că doar astea se lasă cumpărate.
Citisem undeva că măsura omului e dată de câtă singurătate poate suporta. Și recunosc că mă bucur că întâlnesc oameni care știu să-și trăiască viețile cu demnitate, să se simtă bine în pielea lor și să se bucure de viață, chiar dacă din acea viață lipsește un partener. Care preferă să trăiască singuri decât să fie singuri în doi, acceptând să facă parte dintr-o relație care nu-i mulțumește sau, și mai grav, dintr-o familie care, de fapt, nu e familie.
O să scriu altă dată despre cazurile de false familii, doi oameni care rămân împreună din tot felul de motive greșite. Că să nu împărțim casa/ averea, să nu rămân singur/ă, să aibă copilul un tată/ o mamă etc. Anul de criză sanitară a adus multe despărțiri. De ce? Eu cred că relațiile alea erau stricate de mult timp. Dar oamenii reușeau să se mai mintă suficient cât să-și poată suporta partenerul de viață. Când, însă, au fost nevoiți să-l vadă/ audă zilnic, au luat-o razna. Și atunci nu era mai bine să-și ia fiecare jucăriile și să-și vadă de viața lui?
Poate nu avem decât viața asta. Nu-i păcat să o trăim altfel decât simțim? La ce bun să intri/ rămâi într-o relație, dacă omul acela nu este o companie potrivită, nu îți oferă sufletul lui și nu creșteți împreună, spiritual vorbind?
Poate sunt întrebări retorice. Dar poate că nu.
Carpe diem! Zău că doar așa merită. Eu asta cred.
Fiecare săptămână, fiecare zi și chiar fiecare clipă poate fi ultima. Cum să n-o trăiești așa cum simți? Fiecare om are dreptul la căutarea fericirii. Dar dacă te împotmolești în convenții, prejudecăți și spaime, nu ai cum să fii pe drumul cel bun. Și nici nu poți fi fericit lângă un partener care te-a prețăluit ca pe o vită dusă la târg, după care a crezut că te-a și cumpărat.
Să fiți sănătoși și voioși și, mai ales, să fiți curajoși! Viața îi răsplătește pe cei ce au curajul să o ia în piept!