S-a închis fabrica de sticlă de la Avrig!
M-am trezit fix cu gândul acesta, care se pare că peste noapte m-a frământat îndeajuns încât să se transforme într-o sursă de stări pe care a trebuit să o exprim fără ocolișuri. S-a închis fabrica de sticlă de la Avrig! Un titlu care s-a pierdut printre zecile de titluri de ieri, fără să suscite vreun interes. Cred că și Facebook a jucat feste comunicării ieri, pentru că nu afișează nici reacții, nici comentarii… ca pe vremuri. Ori lumea a intrat în amorțire, ori ni se taie încet, încet, comunicarea. Parcă cineva ar vrea să zică: „Oameni buni, ieșiți în stradă să vă vedeți mai bine, să vă auziți, să fiți vii!” E o liniște ca-n veacul de apoi, cum scrie la Biblie.
S-a închis fabrica de sticlă de la Avrig! Pe departe, cea mai tristă veste pe ziua de ieri, când am stat și am socotit ce grozăvie trebuie să însemne asta nu doar pentru orașul Avrig, vestit pentru aceste ateliere, nu doar pentru oamenii care s-au văzut fără serviciu, cât, mai ales, pentru arta manufacturii, care mai pierde, astfel, una din ramurile care au făcut altădată faima regiunii. S-au închis porțile uneia dintre cele mai performante, pe vremuri, fabrici de sticlă, și îmi amintesc că am fost de multe ori cu clasa în vizită acolo, cum am fost și la Vitrometan Mediaș, văzând cu ochi de copil ce poate ieși din mâinile oamenilor care lucrează cu focul și cu pasta încinsă a sticlei, la temperaturile acelea care ard, nu bronzează…E greu acest meșteșul, dar e al nostru de secole, iar Avrigul ar fi putut deveni o mică Veneție, loc de pelerinaj al celor care știu să prețuiască o tradiție culturală autentică.
În timpul acesta, rata șomajului, se anunță, a ajuns la 4%. Dăm din umeri și trecem mai departe, desenăm meme și le dăm drumul pe Facebook, strângem like-uri și ne bucurăm de beneficiile dietei cu apă, câte 4 zile.
S-a închis fabrica de sticlă de la Avrig! O lume întreagă vizitează Veneția pentru a ajunge la atelierele de sticlă din Piața San Marco, și noi închidem manufactura, una dintre cele mai vechi din Europa, ultima redută a acestei arte. Mi se pare un sacrilegiu ceea ce se întâmplă, și n-aș vrea să găsim vinovați, ci surse de finanțare! Sau mai bine, mai presus de toate, motivația de a salva!!! E foarte ușor să distrugi și prea ne-am obișnuit să privim nepăsători la cum se dărâmă totul în jurul nostru! Românul s-a obișnuit cu moartea de parcă s-ar fi născut gropar! Quo vadis, România? Am devenit meșteri în a ne îngropa istoria, prea ocupați să luăm cu asalt Occidentul!
1892 – 1923 – proprietar familia Fleissig
* 1923 – 1937 – fabrica devine Societate în Nume Colectiv
* 1937 – 1940 – fabrica este achiziționată de Cooperativa Gheorghe Lazăr din Avrig
* 1940 – 1948 – fabrica a fost închisă din lipsă de profit
* 1948 – 1994 – fabrica a fost redeschisă și a trecut în proprietatea Statului Român
* 1994 – PREZENT – fabrica funcționează în proprietate privată
Un scurt istoric de pe pagina defunctei.
Mă întreb cu gândire de filolog cum s-a putut ajunge la acest dezastru? Din punct de vedere cultural, da e vorba despre un dezastru. Pe care toți, dar absolut toți cei în drept l-au privit cu ochi reci, dând din umăr: nu mai e profitabil. departe de mine gândul de a trage pe cineva la răspundere. Mă gândesc însă la faptul că și eu sunt vinovată și îmi declar aici, pe față, culpa: ieri (ce coincidență) am cumpărat un set de pahare de la LIDL. Desigur, fabricate în Grecia – și mă gândesc că uite așa îți dai seama de lanțul slăbiciunilor. O să ajungem să ne vindem și să ne cumpărăm și părinții din străinătate! Cine va mai da din umeri atunci? Ei? Noi?
S-a închis fabrica de sticlă de la Avrig! Ministerul Culturii, alooo! Patrimoniul, aloooo! Trezirea, oameni buni! România stă pe un sac de bani și nu se găsește nimeni să facă un plan simplu, simplu de tot, un proiect (ca să folosim termeni actuali) prin care să se regândească recuperarea acestei fabrici, revalorificarea ei prin fonduri europene, o campanie prin care să fie promovată cum trebuie importanța ei – nu neapărat economică, ci culturală, nu se poate găsi o modalitate de salvare a acestui meșteșul pe care puține țări din Europa îl mai dețin?
S-a închis fabrica de sticlă de la Avrig! Odată cu ea, dispar rămășițele unei conștiințe a supraviețuirii prin cultură într-o mare de kitsch. Ne va asfixia plasticul și ne vor copleși artefactele sintetice cu iz de marfă perisabilă. Tinerii noștri vor pleca dincolo, să se facă șoferi de TIR, pentru că e o meserie bănoasă. Pe locul fostei fabrici, pe care îl vor nivela buldozerele, se va ridica un complex de locuințe din urma căruia va trăi bine un boier de pe acolo, în timp ce oamenii care mai credeau în propria lor putere de muncă și creație vor îngroșa rândurile celor dezamăgiți profund, din ce în ce mai mulți. Și mai apatici. Vom deveni o nație de ridicători din umăr.
S-a închis fabrica de sticlă de la Avrig!
De câte ori să vă spun că s-a asistăm la unul dintre cele mai triste evenimente ale vieții noastre colective?
Sursă foto: avrigsa.ro
Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.
