Mă doare absența ta
așa cum mă doare strigătul cocorului,
nu știam că pierzania naște melodia
disperării în clipe de singurătate
absolută,
unde ești când îți contemplu virtual
imaginea pe care mi-ai plantat-o
pe retină cu diagnostic clar
de persistență?
Unde ești când cântă cocoșii
trezindu-mă în așternuturi reci
ca un pescăruș bolnav de căutări
prin refluxuri fără număr?
Intrăm în Brumar,
nefericita mea,
unde ne sunt nopțile când ne acopeream,
eu cu fărâma mea de iubire,
tu cu lacrima-ți de dor?
Spui că mă visezi frumos
dar visul meu începe cu imaginea ta,
night by night,
day by day,
urăsc autorii poveștilor cu final fericit,
cred că se mint pe ei înșiși.
(by Ion Ţoanţă ©2016)
foto credit Christopher Ferguson
Citește și Red King
