facem exact pe dos de cum scrie cartea
plecăm în loc
să rămânem și ne legăm c-o funie udă
de vânturi sperând că
ce nebunie
alte ființe mototolind lumina sub petale de tălpi
vor zdrobi tăciuni și unele veri mai fierbinți
când murim în avans, iubim cu întârziere și
fluturăm furioase batiste
se contractă mușchiul răbdării
striată clipa
un ciorap de fetiță
roz
nu ne încape
foto credit sursa
pe cât de inexacte pe-atât de adevărate
erau poveștile tale haine rupte
învelind trupuri de apă
iar tu statuie
vivantă din vorbe furate
de la altele făcute țăndări prin parcuri
mă așteptai să devin
scriitoarea ta preferată o, tunet cu plete
cu cât inventezi mai mult gâtul meu se lungește
mă gâdilă norii în cerul
gurii… Citește și mă așteptai să devin
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
