Năstruşnica poveste a doamnei Marţi şi a lui Cassandru, fiul ei cel vitreg
Mihail Medrea
– antibasm –
Cassandru era fiul vitreg al doamnei Marţi. Desigur, asta a fost cândva, când puricii făceau bodybuilding şi erau nişte inşi de treabă, neavând renumele prost de acum, creat de rudele lor îndepărtate, păduchii anofeli, invidioşi pe notorietatea celor dintâi. Dar să nu divagăm şi să revenim la dizarmonicul cuplu doamna Marţi-Cassandru, fiul ei cel vitreg.
În tinereţe, neştiind ce e viaţa, Marţi cea suavă s-a căsătorit cu Sfarmă-Piatră, directorul carierei de granit mioritic de la Poiana Prunului. Acesta era văduv de oarecare vreme, fiindcă soaţa sa, Cassandra, plecase pe Argeş în jos ca să verifice niscaiva viziuni avute peste noapte. Şi dusă a fost. Sfarmă-Piatră a pus de-au căutat-o, în sus şi în jos, la dreapta şi la stânga, însă fără sorţi de izbândă. După o vreme, făcându-i-se lehamite de atâtea răscoliri şi speranţe zadarnice, jupân Sfarmă-Piatră a declarat-o nulă şi neavenită acasă. Prin urmare, a radiat-o din registrul casnic. După cuvenita pauză de refacere, a remarcat-o pe juna Mărţişoara şi, la puţin timp după aceea, şi-au pus pirostriile.
Cassandru a fost trimis la bunici, în dumbrava minunată, spre mulţumirea tuturor protagoniştilor.
Peste câţiva ani, în urma unui accident, cică, sau a unui complot, după cum se bănuieşte, Sfarmă-Piatră a pierit în timpul unei explozii dubioase la cariera pe care o diriguia. Presupuneri, bănuieli, comisii, piste false, anchete ş.a.m.d. Trecuseră destui ani de atunci şi totul a fost acoperit de praful uitării.
Numai Cassandru n-a uitat. Aştepta, răbdător, să ajungă la majorat. Până atunci nu-i ieşea din cuvânt doamnei Marţi, sub tutela căreia se afla, în urma trecerii la cele veșnice a bunilor dumbrăveni.
Doamna Marţi a preluat frâiele afacerii de la Poiana Prunului, pe care o conducea cu mână de fier-beton, ajungând în scurt timp baroneasă locală.
Junele Cassandru îşi vedea de şcoală, de ATV-ul primit cadou de birthday (doamna Marţi căuta să-l îmbrobodească) şi de piţipoancele ce roiau în lui.
Odată ajuns la majorat, Cassandru şi-a lepădat pielea de miel. Era de-acum berbece în toată puterea cuvântului. Prin urmare i-a spus de la obraz maşterei sale că dacă nu-i face parte egală din finanţele familiei o dă în gât la organele de control pentru fals în acte, contabilitate dublă, evaziune fiscală, corupţie şi altele asemenea. Marţolea i-a râs în nas. În faţa unui asemenea afront, junele s-a pierdut cu firea. A făcut plângere penală împotriva maşterei care nu s-a sinchisit, fiind blindată din toate punctele de vedere.
În scurt timp, imprudentul justiţiar s-a pomenit într-un ospiciu, fiind declarat pericol public pentru comportament deviant.
De-abia atunci Cassandru s-a trezit la realitate.
Era cam târziu. Avea de partea sa doar un singur aliat: timpul.
După ce şi-a consumat furia şi ura, după nenumărate duşuri reci şi şocuri electrice, după ce a stat zile la rând în cămaşa de forţă, Cassandru şi-a dat în sfârșit seama că e o prostie să urinezi contra vântului. Şi s-a domolit. A devenit expert în arta disimulării.
În ospiciu l-a întâlnit, la un moment dat, pe maestrul Proteus, un fost magician ajuns acolo din prea marea ambiţie de a fi numărul unu în domeniu. Din nefericire pentru el, îi făcea concurenţă unui notoriu vrăjitor, care-i „aranjase”, de-a lungul vremii, pe toţi cei care-i stăteau în cale.
De la maestrul Proteus a deprins Cassandru sumedenie de secrete profesionale, tehnici paranormale, filosofii orientale şi jmecherii balcanice. Drept urmare, a fost pentru el o joacă de copil să pună stăpânire, la timpul potrivit, prin puterea gândului, pe maşteră şi să facă un hocus-pocus, inversând rolurile cu aceasta într-o mohorâtă zi de marţi, 13 noiembrie…
foto sursa
Citește și Unde dai și unde crapă
