NIȘTE POEȚI

Călăul se trezi

dintr-un somn al neplăcerii

și se grăbi ca tot omul

spre slujbă,

tăie cerul în două

și-și făcu sandwich din două stele

rătăcite de la ultima împerechere

a Universului,

la locul de muncă așteptau

frumoși și cuminți

niște poeți,

au scris „contra”, dă-i dracu’

spuse judele,

iar călăul ridică securea și lovi,

peste piața martirilor

începu să ningă cu versuri,

era ora când Dumnezeu se cam supără

și deschise o nouă secție în iad

pentru condeierii care au sărit

din epocă,

Petre, bă, Petre, ocupă-te d-ăștia,

ciudații,

prea s-au înmulțit

și vor odihnă la mine, acum,

de ce nu i-o fi primind diavolul?,

are și el tot destule posibilități.

Foto: Din arhiva personală a autorului

VOX CLAMANTIS

Tramvaiul

tras pe o linie moartă

s-a răzbunat puțin pe soartă

și a pornit agale

pe șine ruginite de vreme,

nu oprea în vreo stație

(chestie de orgoliu feros)

și saluta călătorii printr-un semnal

uitat prin tenebre,

la capătul liniei aștepta

frivolă și despletită,

Penelopa dintr-o odisee vetustă,

doar ea avea permisiunea

să călătorească efemer

cu tramvaiul de pe o linie moartă,

(„poftiți, distinsă și aleasă doamnă”!)

„vă rugăm, poftiți în vagoane”

în călătoria spre niciunde!

Vox clamantis in deserto rosso.

Citiți și „Vino, îngere, nu te speria!” de același autor.