Poeta zilei – Irina Mavrodin
Irina Mavrodin (n. 12 iunie 1929 – d. 22 mai 2012)
”Răsfoind şi citind o parte din textele cuprinse în volumul O carte de şi despre Irina Mavrodin. O viaţă înaltă ca un dar divin, Ed. Timpul Iaşi, 2013, sub redacţia Mioarei Izverna, traducătoare ea însăşi, sora  mai mică a Irinei Mavrodin,  aflu câteva date semnificative despre marea traducătoare […] 
Se trage dintr-o familie de greci veniţi în Principate pe la începutul secolului XIX, dacă nu şi mai devreme. Un lung şir de preoţi şi ctitori, atât pe linie paternă cât şi pe cea maternă. Tatăl, eminent profesor de  franceză, este condamnat politic şi face trei ani la Canal, după care i s-a mai permis să funcţioneze doar ca suplinitor în diverse localităţi din judeţ. Fratele cel mic, Alexandru, student anul IV la Medicina ieşeană, este arestat în 1956 şi face ani grei de detenţie, din care iese cu sănătatea şubrezită. Munci necalificate, la marginea societăţii şi în fine, i se dă voie să treacă din nou admiterea la medicină, pe care o va termina cu brio.  Însă o viaţă distrusă, o moarte prematură, nedreaptă.
Irina Mavrodin însăşi, la 17 ani se îmbolnăveşte de plămâni, se tratează vreme de trei ani la sanatoriul din Moroieni. Intrase la Filologia bucureşteană, secţia franceză. Venea în Bucureşti doar ca să-şi susţină examenele de sfârşit de an. Doar ultimii doi ani învaţă efectiv ca studentă cursantă. Şi totuşi termină facultatea ca şefă de promoţie a tuturor secţiilor de la Filologie.
Împotriva cursului (păgubos al) lucrurilor, împotriva dosarului catastrofal, neutecistă, este totuşi reţinută la catedra de Franceză. Va face carieră universitară. Se va impune ca traducătoare excepţională, deschizând o adevărată şcoală românească de traductologie.
Se impune ca eseistă redutabilă. Dar şi ca poetă de excepţie, primind premii ale Uniunii Scriitorilor, ale Academiei.
Nebăgăreaţă, „nedescurcăreaţă”, cum singură se caracterizează, Irina Mavrodin este una dintre personalităţile de excepţie ale vieţii literare din ultimele 6 decenii: Iar mai exact spus, o personalitate emblematică pentru intelectualul român care şi-a urmat calea, în pofida vremurilor maştere, constituind de aceea o pildă de profesionalism şi demnitate, o mândrie a tagmei scriitoriceşti de la cumpăna mileniilor.
„Acest nume poate fi în sine un titlu de carte!”,
a exclamat Mircea Ciobanu, în mână cu manuscrisul primei cărţi de versuri a Irinei Mavrodin.” (sursa)

Vocile

Și iar îmi spun
a scrie e un gest sacru
prin care te poți mîntui
și iar îmi spun
a nu scrie e un gest sacru
prin care te poți mîntui
să duci de mînă un geniu
prin mlaștini cu flori cîntătoarepînă în lumina ce ne așteaptă
deloc grăbită
și atîta de
necruțătoare

Începutul

începe
Ziua începe
Cartea începe
Lumea și
Fericită
Scriu
Binecuvîntată
Fie
Această
Dimineață
Această
Lumină
Sunt
Vie

Împreună

Ating cu mîna pămîntul în care
sunt acești copii și acești părinți
îmi aplec capul și plîng
peste iarba care crește
din ei atît de verde

Memento mori

Să scrii în fiecare zi
iată un mod de a te ruga
a trecut o zi
și nu ți-ai scris pagina
 
memento mori
așază-te și scrie
oriunde oricând
 
nu aștepta Inspirația
fă-ți zilnic rugăciunea
îți strigă Stendhal
 

Întâlnirea

Mă întâlnesc
în fiecare zi
cu iubitul meu
pre numele său Marcel Proust
 
ține-mi Doamne
firul zilelor
ține-mă trează și sănătoasă
cât va trebuisă mă duc la întâlnire
 
 
Citește și Să scrii în fiecare zi
foto – pictura Giuliano Boscaini