La ora când omenirea se închină mai mult ca oricând zeului Ban, când analfabetismul devine politică guvernamentală, când cartea costă cât un pachet de țigări și tot nu se vinde, când numărul de cititori riscă să fie depășit de numărul de autori, devine legitimă întrebarea: pentru ce/ cine mai scriem?

Cărțile zac prin rafturi prăfuite sau în depozite insalubre, cât mai este până când vom asista la arderea acestora în piețe publice, ca pedeapsă pentru insolența de a scrie/ publica?
Cugetând la existența de Cenușăreasă a culturii, ne întrebăm moromețian „noi încotro mergem, Domnule”?

 

Citiți și Urmează stația Paradisul provizoriu…