Avea un farmec,

ce farmec avea,

fremătător și aparte

O mare de  ofuri spuma

cu naufragii tivite

în valuri învoalte.

Scufunda vase –

de război –

chiar continente și,

mai ales,

bărcile cu ochi albaștri

verzi, indigo,

turnate-n fin

subînțeles.

Toate culorile se-agățau, disperate

de gene-aruncate

printre clipiri ale

ochiului far

Pe rând dispar

și rămâne doar una

superba, imuna,

i se spune nebuna

de dor.

Citește și Mai leagănă-mi