„Nebunii, ca şi copiii, nu se urnesc din loc până ce nu-şi văd împlinite dorinţele.”

Fără doar și poate, Paulo Coelho este unul dintre cei mai de succes autori din ultima vreme, vânzând peste 100 de milioane de cărți în cel puțin 150 de țări din întreaga lume. Cu „Alchimistul” a început seria vertiginoasă a celor mai bine cotate cărți, fiind tradusă în peste 80 de limbi diferite și vândută în peste 65 de milioane de exemplare, aducându-i un record Guiness în 2008 pentru cea mai tradusă carte.  Romanul acesta a inspirat, de asemenea, multe alte proiecte artistice: un musical din Japonia, piese de teatru din Franța, Belgia, SUA, Turcia, Italia, Elveția, fiind, de asemenea, tema a două simfonii în Italia și SUA, iar textul său a fost ilustrat de celebrul artist francez Moebius (scenograful filmelor „Al cincilea element” și „Alien”).

O voință exemplară de a-și urma instinctul l-a propulsat pe un loc care, deseori, a fost contestat de cei care îi impută prozaismul viziunii, dar nu l-a oprit în a-și urma vocația: 

„De fiecare dată când ne aflăm în fața unei decizii este bine să ne urmăm instinctele, pentru că rațiunea încearcă din răsputeri să ne îndepărteze de visele noastre, spunând că încă nu e timpul pentru așa ceva. Rațiunea se teme de înfrângere, dar intuiția întotdeauna este de partea vieții și a provocărilor ei.”

Singura soluție? Să fugă în lume. America de Sud, Africa de Nord, Mexic și Europa, escapadă care a durat de la 20 de ani până la aproape 30 de ani, în care a gustat din plin viața. „Nu puteam să sufăr să fiu normal”, spunea el.

Ca urmare,  era vorba despre o călătorie inițiatică, menită a-i revela cea mai adâncă semnificație a vieții. Mergea pe jos distanțe imense și medita, așa cum va face, peste ani, și „alchimistul”:

„Toţi oamenii la adolescenţă ştiu care este legenda lor personală. În acest moment al vieţii, totul este limpede, totul este posibil şi oamenii nu se tem să viseze şi să dorească ce le-ar plăcea să facă. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, o forţă misterioasă încearcă încet, încet să dovedească faptul că legenda personală este imposibil de realizat. Sufletul lumii se hrăneşte cu fericirea oamenilor, sau cu nefericirea, cu invidia, cu gelozia. Împlinirea legendei personale este singura îndatorire a oamenilor.”

A fost o trezire spirituală pe care o va descrie, cu mujloacele unei bogate simbolistici, în acest roman, scris la aproape 40 de ani. În două săptămâni. Reticența cu care a fost primită cartea la început nu i-a retezat aripile, pentru că una din calitățile sale este sinceritatea față de ceea ce scrie. Într-un interviu cu Oprah, a mărturisit: „Există o propoziție în carte: „Când îți dorești ceva cu adevărat, tot universul conspiră la realizarea lui.” Am scris asta. Trebuie să trăiesc după aceste cuvinte.”

„Aveam aproape 40 de ani, dar nicio clipă nu m-am gândit că e târziu să încep viaţa. Viaţa pe care o visezi începe când decizi tu. M-am întors la Rio şi am scris despre pelerinajul meu, gândindu-mă că n-o să intereseze pe nimeni. Dacă o să meargă, bine. Dacă nu, nu.”, declarat scriitorul într-un interviu realizat de João Miguel Salvador , trimisul publicaţiei „Expresso“ la Geneva și publicat în Revista „Expresso“, nr. 2382, 23 iun. 2018, tradus din portugheză de Simina Popa)

„Sunt momente în viață când trebuie să ne încredem orbește în intuiție. De aceea e așa important să lași anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înțeleagă că nimeni nu trișează, uneori câștigăm, alteori pierdem. Nu aștepta să ți se dea ceva înapoi, nu aștepta să ți se recunoască efortul, să ți se descopere geniul, să ți se înțeleagă iubirea. Încheie niște etape. Nu din orgoliu, din neputință sau mândrie, ci pur și simplu pentru că acel lucru nu se mai potrivește cu viața ta. Închide ușa, schimbă discul, fă curat în casă, șterge praful. Încetează să mai fii cine erai și transformă-te în cine ești!”

În 1980, scriitorul se căsătorește cu pictorița Chritina Oiticica, artistă deja cunoscută în întrega lume pentru tehnica sa aparținând stilului neocroncretism, pe care îl pigmentează cu tușe exotice, descinzând din generația mișcării artistice aparute în jurul anilor a970 în Rio de Janeiro, unde este născută.

Golden Butterfly
(Sursă: pagina de Facebook a artistei)

Picturile ei au fost expuse în întreaga lume, însumând peste 60 de expoziții până în prezent.

Nu doar că este mereu prima cititoare a soțului ei, dar este și cofondatoarea, alături de el, a unei fundații cu sediul la Geneva, intitulată Paulo Coelho Institute, implicată în multe acțiuni caritabile, în sprijinirea spitalelor, a vârstnicilor și a copiilor din Rio de Janeiro și Baependi. De asemenea, operele scriitorului se regăsesc într-un muzeu virtual, simbolic intitulat „Nori”, dedicat celor interesați de opera sa. “Voi expune absolut totul în «Nuvem», va fi un fel de muzeu virtual, pentru ca toţi cititorii mei, din toate ţările, să poată să aibă acces la această colecţie”, a declarat romancierul brazilian.

Cărțile publicate până acum în limba română: 

„Jurnalul unui Mag“ (1987), „Alchimistul“ (1988), „Brida“ (1990), „Walkiriile“ (1992); „La râul Piedra am şezut şi am plâns“ (1994), „Al cincilea munte“ (1996),  „Manualul războinicului luminii “(1997), „Veronika se hotărăşte să moară“ (1998); „Diavolul şi domnişoara Prym“ (2000), „Unsprezece minute“ (2003), „ Zahir“ (2005), „Vrăjitoarea din Portobello“ (2006),  „Învingătorul este întotdeauna singur“ (2008), „Aleph“ (2010), „Manuscrisul găsit la Accra“ (2012),„ Adulter“ (2014), „Spioana“ (2016), „Hippie“ (2018) – romanul cu cele mai multe influențe biografice, un fel de „carte a formării”.

Ce învățăm de la Paulo Coelho – omul?

Să nu judecăm oamenii, pentru că ei înșiși nu se cunosc îndeajuns:

„Niciodată nu putem judeca viaţa celorlaţi, pentru că fiecare îşi cunoaşte propria durere şi renunţare. Una este să crezi că eşti pe drumul cel bun şi alta e să crezi că drumul tău e unic.”

Să încercăm să lămurim întâi ce e cu viața noastră, apoi să dăm sfaturi celorlalți:

„Toată lumea pare să aibă o idee clară despre cum ar trebui alţi oameni să-şi trăiască vieţile, dar nimeni despre propria viaţă.”

Să trăim clipa, ceea ce ne învățase și Horațiu, spunând „carpe diem”:

„Nu trăiesc nici în prezentul, nici în viitorul meu. Viaţa va fi o parte din tine, o mare sărbătoare, întrucât viaţa este clipa în care trăim acum.”

Să nu trăim viața altora și să nu stăm în aglomerație, chiar dacă mulțimea e formată de prieteni:

„Cu prietenii pe care şi-i face omul nu trebuie să stea zi de zi. Când vezi aceleaşi feţe mereu,(…) ajungi să-i consideri ca făcând parte din viaţa ta. Şi dacă fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o şi schimbe. Dacă nu eşti cum vor ei, se supară. Pentru că toţi ştiu exact cum trebuie să trăim noi. Şi niciodată n-au habar de cum trebuie să-şi trăiască propriile lor vieţi.”

Să nu ne agățăm de trecut: 

„Trebuie să ştim când se încheie o etapă din viaţa noastră. Dacă te încăpăţânezi să rămâi mai mult decât e necesar, pierzi bucuria de a trăi şi sensul vieţii.”

Să iubim, dacă vrem să fim sănătoși, pentru că „Iubirea este adevărata energie a vieţii.” și pentru că „Dragostea este. Fără definiţii.” Așa că „Iubeşte şi nu întreba prea multe. Doar iubeşte!”

Dar să nu scăpăm din vedere și faptele serioase ale dragostei: 

„Dragostea este o fiinţă sălbatică. Când încercăm să o ţinem în frâu, ne distruge. Când încercăm să o închidem, ne înrobeşte. Când încercăm să o înţelegem, ne tulbură.”

Să tindem întotdeauna spre a fi varianta noastră cea mai bună, fiind sinceri cu noi înșine:

„Dacă vrei să ai succes trebuie să respecţi o regulă: Niciodată să nu te minţi pe tine însuţi.“

Să nu ne bazăm niciodată pe lecția renunțării: 

„Nu eşti înfrânt când pierzi. Eşti înfrânt când renunţi.“

Și multe altele, trebuie doar să-i citim cărțile.

Citiți și Firul roșu – între mit și realitate.

Andra Tischer

Licențiată în Filologie, Andra Tischer trăiește în Sibiu, fiind profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național ”Octavian Goga” din Sibiu. A colaborat în cadrul Cercului Literar de la Cluj cu analize critice asupra creațiilor membrilor grupării, publicate în volume antologice, publică poezie în revistele Cenaclul de la Păltiniș, Confluențe.org, Logos și Agape (Timișoara), revista ”Singur” (Târgoviște), Melidonium (Roman, Neamț). Din 2015 până în 2017 a fost Secretar general de redacție la revista online Literatura de Azi. Publică volumul de poezii „Legi nescrise” în aprilie, 2018, la editura Armanis din Sibiu. Convinsă că salvarea ființei umane stă în iubire și în artă, capabilă să transfigureze orice fel de realitate, până și cea mai sordidă, Andra Tischer e o umanistă prin excelență, această vocație fiind cartea de vizită pe care și-a asumat-o tranșant cu fiecare ocazie.