iubitul meu poartă un parfum scump.
toate femeile sunt înnebunite, l-adulmecă
de la degetele picioarelor și până în
vârful limbii. dar el
mie
îmi aruncă pietricele în geam.
la nebunie îmi plac și le-adun.
cele mai năstrușnice mozaicuri
îmi tapetează interioarele.
e unul care
va deveni
celebru.
foto sursa
________
cu tenul ei de porțelan japonez
noaptea încremenește în sorbituri mici
cât bobița de sânge la-nțepătură
tăcere
să fie orice vis împlinit o îndrăzneală
moartă eroic?
un scaun roșu lângă pat și toropit
dulapul din care
ies domnișoare pe jumătate-adormite
doar una zace frântă
de fericire… Citește și frântă de fericire
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
