pălăria cu lămâi
după ce fierbea laptele
îl lăsa la răcit
ca pielea să-și încrețească
ușor s-o desprindă apoi
o pojghiță pe care îngerii patinează
un voal de mireasă
cum niciunui lămâi
nu i-ar fi dat să vadă
dacă n-ar crește chiar din umărul ei
oftează lămâile visând că beau lapte
și dulci devin, înfoiate
pline de nerv dansând
în pălăria ce le-ar curba orizontul
doar pentru o vreme
bătrânii spun dinaintea furtunii
din cuibul cald le aruncă jongleurul
câteodată le prinde
foto arhiva Ștefana Dicu
ce avem să ne spunem n-a fost încă ucis
doar în parte și-n locuri unde-am bătut
cuie în valuri
nu-mi trebuie decât întreaga singurătate
ca să-ți fac loc
printre carcase de zei
răpuși c-o suflare… Citește și ce avem să ne spunem
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.