Englezii știu că americanii adoră anchetele și “filmele cu procese”. Ambele ingrediente, generos dozate, se regăsesc în coproducția britanico-americană Woman in Gold.

UK Theatrical Movie Release Poster © BBC Films

Eroina chiar a existat: Maria Altmann – americancă de origine austriaco-evreiască – a pornit să recupereze cinci tablouri, semnate de Gustav Kilmt. Picturile fuseseră furate de naziști în timpul celui de-al doilea război mondial.

Post-“Anschluss“© BBC Films

Pe cine nu captivează, oare, povestea lui David contra lui Goliath sau lupta unui individ solitar împotriva statului atotputernic? Cu siguranță, mulți dintre spectatorii peliculei realizate de Simon Curtis vor empatiza cu simpatica și venerabila doamnă Altmann, magistral interpretată de Helen Mirren (de altfel, ex- The Queen, din producția lui Stephen Frears). N-are nicio importanță câte flashback-uri în anii 1930 vor prelungi starea de impaciență, fiindcă ritmul este alert, iar partiturile pentru rolurile secundare sunt ademenitoare (Jonathan Pryce este irezistibil în postura de judecător de Curte). Emoțiile sunt garantate în restituirea cinematografică a unei lupte grele, prezentată într-o veritabilă saga judiciară, ce devine și o pasionantă lecție de istorie.

Așadar, Maria Altmann (Helen Mirren) – o septuagenară excentrică – ține neapărat să readucă “în familie” tabloul care o înfăţişează pe mătuşa sa, Adele Bloch-Bauer. Pictura, realizată de Gustav Klimt, fusese capturată de nazişti din casa familiei Altmann, iar Maria a fost nevoită să se refugieze în SUA, lăsându-i în urmă pe cei dragi. Opera de artă era expusă, acum, în cel mai renumit muzeu din Austria: Belvedere.

Adele Bloch-Bauer / Antje Traue© BBC Films

Hotărâtă să facă dreptate, solicită sprijin tânărului avocat Randy Schoenberg (Ryan Reynolds) și porneşte cursa pentru recuperarea tabloul “Portretul lui Adele Bloch-Bauer“, cunoscut acum drept “Mona Lisa Austriei”. Tânărul avocat din Los Angeles, și el cu origini austriaco-evreiești, pare siderat de această propunere, dar – ulterior – se decide să i se alăture Mariei. Statul austriac nu avea nici cea mai vagă intenție să o cedeze pe “Gioconda Austriei” deținătoarei legitime, dar acest fapt nu face decât să-i îndârjească pe cei doi combatanți/recuperatori. În zilele noastre, se pare că există peste 100 000 de posesori de obiecte de artă confiscate de naziști în perioada celei de-a doua conflagrații mondiale. Recucerirea unui drept devine, în Woman in Gold, o veritabilă success story în care, un june avocat și o damă originală câștigă un proces intentat – în disperare de cauză – statului austriac.

Helen Mirren & Ryan Reynolds © BBC Films

Filmul este nu numai un foileton judiciar, ci și o poveste despre umanism, despre destinele unor oameni pentru care cuvinte precum “avere”, “bani”, “putere” și “evreu” iscau primejdii; viețile lor erau umbrite într-o epocă în care tot globul fusese lovit de un dezastru. Eroina principală rememorează clipe din trecutul vieții sale, inclusiv funestul “Anschluss“, care-a dus la izbucnirea războiului mondial. Muza lui Klimt (Adele Bloch-Bauer interpretată de frumoasa actriță Antje Traue) devine pentru Maria Altmann un fel de Madeleine/madlenă a lui Proust.

© BBC Films

Simon Curtis (My Week With Marilyn) realizează un film clasic, academic, dar pertinent. Narațiunea cinematografică – excepțional susținută de actorii Helen Mirren, Ryan Reynolds, Daniel Brühl, Katie Holmes, Tatiana Maslany, Max Irons, Charles Dance, Elizabeth McGovern, Antje Traue și Jonathan Pryce – este preponderent ilustrativă. Aflată undeva între docu-drama și thriller-ul judiciar, povestea combină momente din marea istorie și istoria personală a eroilor și creionează un portret al antisemitismului din perioada anilor 30-40 ai secolului al XX-lea. Aparținând tipului de cinema academic, filmul se bazează pe decorurile somptuoase, prestanța imaginii și-a muzicii (Prayer from Jewish Life de Ernest Bloch, Verklarte Nacht, Op. 4, de Arnold Schönberg, Carousels and Clowns de Anthony Sadler & Gaynor Sadler) și pe magistrala interpretarea a lui Helen Mirren (cuceritoare și prin engleza cu accent austriac). Alături de artista britanică, va străluci și Ryan Reynolds, într-un admirabil contre-emploi, debarasat de maniera de fanfaron seducător cu care își obișnuise spectatorii. Acest duo (asemănător cu cel din Philomena) inedit va spori farmecul poveștii.

Helen Mirren & Ryan Reynolds © BBC Films

Timp de aproape două ore, cei doi actori oferă momente pline de încărcătură emoțională, prin culisele unei Austrii ce nu-și uită trecutul, cu imagini excepționale din uimitoarea capitală, Viena. Alături de monumetele culturale, se vor lipi cadre violente, veritabile mărturii ale barbariei naziste. Primele consecințe ale invaziei se vor vedea răsfrânte asupra populației evreiești: umiliri, spolieri, dezmembrarea familiilor și a legăturilor sociale, în mare parte aprobate de locuitorii vienezi, delatori detestabili. Practic, în acest film – în spatele luptei bătrânei doamne Altmann – regăsim și lupta judiciară dintre S.U. A. și Austria. În anii 2000, o femeie pornește o cursă lungă și anevoioasă pentru redobândirea unor proprietăți, pe nedrept, cofiscate în anii 1930. Această cursă devine povestea melodramatică a unei femei care, alături de un novice tinerel, a învins “sistemul”.

Helen Mirren domină, prin carismatica prezență și prin prestanță, întreaga peliculă și învăluie în aur imagini prăfuite, tăinuite de istorie. Woman in Gold este o poveste despre artă, despre istorie și despre… viață.

Woman in Gold

Regizor: Simon Curtis
Scenarist: Alexi Kaye Campbell
Compozitor: Martin Phipps, Hans Zimmer
Operator: Ross Emery
Producător: David M. Thompson, Kris Thykier
Monteur: Peter Lambert

Distribuţia

Helen Mirren (Maria Altmann)
Ryan Reynolds (Randol Schoenberg)
Katie Holmes (Pam)
Daniel Brühl (Hubertus Czernin)
Tatiana Maslany (Young Maria Altmann)
Elizabeth McGovern (Florence-Marie Cooper)
Charles Dance (Sherman)

Via WebCultura