Unii compozitori servesc drept definiții ale manifestării sonore a vieții. Lucrările și spectacolele lor nu sunt altceva decât o extensie a persoanei care adăposteștește un talent incredibil, dezvăluit în moduri nemaiauzite și nemaivăzute.
Jean Michel Jarre este un astfel de compozitor ce-și aruncă plasa muzicală în uluitoare spectacole în aer liber, definite, fiecare în parte, prin explozii de lumină, artificii, lasere și audiențe imense purtate de un farmec electric, interstelar.
Jean Michel Jarre (n. 24 august 1948 1948 Lyon, Franța)
Jarre este unul dintre cei mai influenți artiști ai vremii, un pionier sideral cu cravată multicoloră în genuri muzicale electronice, synth-pop, ambientale, New Age și, de asemenea, un uriaș animator.
Succesul său mondial s-a produs în 1976, cu albumul Oxygène a cărui realizare a luat prin surprindere piața muzicală a acelor ani, captată de fenomenele disco și punk. El îsi declară ca sursă esențială de inspirație lucrările inginerului Pierre Schaeffer –părintele muzicii concrete (în anii 1940 acesta a pus prima oară problema realizării de muzici prin combinarea de sunete preînregistrate în locul sistemului tradițional, bazat pe notarea cuantificată a înălțimii și duratei muzicale).
Piesa „Oxygene IV” a fost publicată ca single și a devenit una dintre cele mai cunoscute piese de muzică electronică din toate timpurile.
Copilărie, începuturi
Mama sa a fost un membru al rezistenței franceze și un supraviețuitor al lagărului de concentrare Ravensbrück, iar tatăl un compozitor popular. Crescut de mamă și bunici, Jean Michel a fost expus artei din copilărie, învățând pianul și pictura, pe de o parte, iar pe de alta fiind fascinat de interpreții stradali. Ca tânăr artist, a făcut bani vânzându-și propriile tablouri.
Oxygene a fost ”gătit” în bucătăria sa
În ziua de azi, înregistrările în dormitor aproape că au devenit de rigueur. Nu și în 1976. Până la acel moment, Jarre lansase două albume, Deserted Palace și Les Granges Brûlées, dar fără a face furori.
Apoi a văzut un tablou al artistului vizual Michel Granger care avea să-l inspire și să schimbe totul. Și-a petrecut astfel luni întregi meșterind la colecția sa, din ce în ce mai mare, de sintetizatoare destinate creării iconicei Oxygène, iar pentru o mare parte a procesului el a înființat un recorder cu opt piste în propria bucătărie.
A făcut istorie
Jarre a făcut istorie în 1981, când a devenit primul muzician occidental invitat să cânte în Republica Populară Chineză. Concertele au fost întâmpinate cu atâta ospitalitate încât organizatorii au întrerupt furnizarea de energie electrică către localitățile din jur pentru a satisface nevoile primului concert de la Beijing.
De-a lungul carierei sale Jarre a găzduit concerte record, intrând în Guiness Book:
- la concertul său din 1986 – ”Rendez-vous Houston” – au participat 1,5 milioane de oameni;
- în 1990 a concertat la Paris în onoarea aniversării a 200 de ani de la Revoluția Franceză, atrăgând o mulțime de 2,5 milioane de oameni;
- și-a doborât a treia oară recordul, în 1997, când a concertat la aniversarea celor 850 de ani ai Moscovei, cu un public de 3,5 milioane de oameni.
Unul dintre ultimele sale albume de studio este „Oxygène 3”. Albumul a fost lansat pe 2 decembrie 2016, la împlinirea a 40 de ani de la lansarea albumului original Oxygène.
Jean Michel Jarre a lansat optsprezece albume de studio și aproximativ optzeci de milioane de copii ale discurilor sale au fost vândute.
Talentul și contribuția i-au fost răsplătite prin numeroase premii, printre acestea numărându-se „Midem Award” (1978), „IFPI’s Platinum Europe Award” (1998), „Eska Music Awards Special Award” (2007), „MOJO Lifetime Achievement Award” (2010), „International Cavalchina Award” ( 2011), „Medalia de onoare SPA” (2017).
În 2011 a fost distins de către guvernul francez în funcția de Officier de la Légion d’Honneur.
Până și un asteroid – 4422 Jarre – a fost numit în onoarea sa.
Alături de Charlotte Rampling, a doua soție
Și-a creat propriul vocabular
„De foarte timpuriu eram convins că ar trebui să-mi creez propria gramatică și vocabular despre ceea ce înseamnă muzica electronică, folosind videoclipuri, lumini și proiecții uriașe pe clădiri, precum și lasere. Consideram astfel ADN-ul muzicii electronice în interpretarea live. ”
”Am crezut întotdeauna că muzica electronică a fost făcută pentru a fi interpretată în aer liber. Pentru mine muzica electronică a fost legată, mai ales când am început, de science fiction și spațiu și cu ideea de a fi în aer liber ,acolo unde nu există reverberație ”, spune el.
foto tumblr.com
Citește și Odiseul electronic
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.