Dacă muzica electronică ar fi o Odisee, atunci Vangelis i-ar  fi Ulise!

 

Evángelos Odysséas Papathanassíou (n. 29 martie 1943, Agria, Grecia)

Efigie grecească a melodiilor grandioase, cu adâncime de ocean, Vangelis fascinează prin aranjamente luxuriante și învăluie, cu nesaț romantic, genuri de la rock progresiv și improvizație jazz până la muzică corală și simfonică, ca și cum ar schimba natural decorurile în logica unei piese minunat de complicată.

Caracteristica sa este măreția.

La el totul este monumental, oriunde te uiți în opera lui dai de coloane, legende, temple și care de foc. Prolific și profund, acest Odiseu electronic străbate muzica științifico-fantastic.

Câteva dintre cele mai cunoscute compoziţii ale sale sunt: coloana sonoră a filmului „Chariots of Fire” pentru care a primit premiul Academiei de Film în 1981, partiturile pentru filmele „Blade Runner„, „Bitter Moon„, „1492: Conquest of Paradise” și documentarele : „Carl Sagan – Cosmos„, „Jacques-Yves Cousteau„.

Piesa 12 o’clock de pe albumul Heaven and Hell (1975) este un exemplu copleșitor de fundal muzical care a însoțit filmul Isus din Nazaret, realizat de Franco Zeffirelli în anul 1977.

Discografie Vangelis

Citește și Hituri inspirate de Bach