destul nu vei simți niciodată
destul este o
vulpe speriată-n lumina farurilor
frânezi în ultima clipă
și îi adulmeci teama
cum ți se strecoară-ntre guler și ceafă
încolăcită molatic și totuși strident
ce-ar fi fost dacă
de umbre trupul ei
strivit te-ar fi
izbit drept în față
la ce bun să faci
economie de sentimente
cuvinte tinere îngenunchează pe limba ta
plecați prefăcutelor dacă nu simt și nici voi
nu spuneți destul
orice asemănare nu e decât
o mistificare inofensivă
foto sursa
Citește și (auto)cunoaștere
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
