… Cu ceva vreme în urmă, citeam un articol scris de un grup de psihologi ame­ricani, care au studiat relațiile sociale, afirmând în final alterarea “cultului per­soa­nei”. Pe scurt, au constatat că în relațiile reciproce, indivizii unei colectivități  au trecut treptat, în timp, prin următoarele forme de adresare: domnule sau doamnă X, apoi inițialele numelui și prenumelui, pe urma “Hei, tu!” – pur și simplu și în final “Hei, omule!”. Cu alte cuvinte, identificarea dintr-o mulțime se făcea inițial plecând de la statutul social, se trecea apoi către inti­mi­tatea iniția­lelor, mai târziu se făcea o iden­ti­ficare directă – un fel de piro­nire a individului fără niciun fel de echivoc, în final apelarea făcându-se prin stabilirea vaga a identității la spe­cia umană.

Modificări în comportamentul nostru unii față de ceilalți apar și în alte ra­por­turi sociale: nu mai este modern să mergi cu persoana dragă de mână sau la braț, ci să te bălăngăni pe lângă ea pe stradă; dansurile de cuplu au fost înlocuite cu mișcări similare cu cele ale cocorilor în perioada de rut; adolescenții nu mai vor să stea împreună cu părinții… Ne separăm încercând să ne identificăm, ne căutăm eu-ul fiindcă nu ne mai putem suporta, fiindcă așa este moda, fiindcă nu ne mai găsim locul, fiindcă ne simțim sufocați de ceilalți sau pentru că sprijinul nostru nu mai este la cei de lângă noi? Filozoful grec Plotin spunea că măsura evoluției spiri­tuale a unui individ o cunoști și devine un sprijin pentru tine în momentul în care îți dai seama că ai de-a face cu un individ responsabil de alegerile, deciziile și faptele sale, con­știent că are nevoie de cei din jurul său, ei fiindu-i ajutoare necesare în evo­luția sa.

Cu ce am înlocuit acest sprijin? Cum ne mai identificăm unii pe alții? Dacă nu după nume, să fie oare profesia sau preocupările cotidiene un criteriu social?

Răsturnarea valorilor sociale standard, egalizarea în evenimentele sociale (de exemplu nunțile – făcute pe bază de avere, nu pe sentimente), egalizarea unor indivizi aflați la polii opuși ai societății, numărul enorm de indivizi din periferia societății care au urcat în ierarhia socială nu prin calități pozitive sau virtuți, ci prin utilitatea lor în plan politic (acum avem mult mai mulți oameni politici proveniți din păturile sociale greu identi­fi­cabile decât am avut în comunism), sunt factori de confuzie în planul evoluției personale.

Aceste „confuzii” ne influențează nu numai evoluția, ci și sănătatea.

Interesant este faptul că individul a învățat din tot acest capitalism haotic verbul „A avea”. Se iden­ti­fică prin „a avea”. A trăi bine – A avea – înlocuiește verbul „A fi”. El nu mai doreș­te să fie “cineva”.  Chiar și mersul la biserică, pentru o evoluție spirituală firească și necesară, este înlocuit cu mersul la slujbă, pentru a apuca și „a avea” o sticlă cu apă sfințită!

“Am cancer” este declarația pe care o aud tot mai des de la pacienți, când intră în cabinet. Este un om care are, este în rândul lumii fiindcă are, în sfârșit poate să declare că are ceva al lui și numai al lui? Este un proprietar de cancer? Cum să se vindece, când „a avea” este verbul lui preferat, când toată viața s-a zbătut să aibă, când acest „a avea” i-a intrat în sânge, când a vândut, s-a îndatorat, a mințit, a înșelat, a călcat viața altora în picioare, s-a purtat iresponsabil față de el însuși pentru a avea? Acum, obsedat de „a avea”, ‘’are’’ cancer. Dacă ar fi bolnav de cancer, ar mai avea o șansă de vindecare. Dar el are cancer și pentru a avea s-a zbătut toată viața, cum să renunțe la „a avea” pentru „a fi”?

„A fi” este o stare, „a avea” este o încărcătură, un ballast. „A fi” necesită schimbarea, evolutia, „a avea” înseamnă acumularea, incarcatura. Ce-o fi mai greu – să te schimbi sau să renunți? „A fi” presupune să trăiești așa cum ești: natural, fără griji, fără îndoieli, numai tu cu dorințele tale de schimbare. Și pentru terapeuții care “descoperă apa caldă” și reco­man­dă să mănânci naturist pentru a fi sănătos, am un sfat: învățați pacienții mai întâi să fie sănătoși! Nu defilarea prin magazine, în mână cu o listă de alimente per­mise, ecologice îi va face sănătoși, ci pofta pe care o vor avea la vederea unui ali­ment – aceasta să-i determine să aleagă, să se exprime, să-și manifeste individualitatea având opțiuni, nu acționând la indicații pentru a se autodefini! Cu alte cuvinte, sunt sănătos fiindcă sunt aici să aleg ceva de care am poftă, nu fiindcă am o listă care mă va ajuta să fiu să­nă­tos!

Sănătatea ne este influențată de aceste simple verbe.

„A avea” naște îndoieli, naște deziluzii, naște dezamăgiri, naște nehotărâri, naște dorințe, naște comparații și orgolii, naște deznădejde, naște insatisfacții, naște teama de a pierde, naște frică de hoți, naște ură, naște teama de concurență, naște lăcomie, naște limite, naște frustrări, naste invidie, naste pizma, naste bucuria de paguba altuia. „A avea” presupune atașament material. Ata­șa­­men­tul înseamnă robie. „Robul papucilor vechi – Păstrează și papucii ăia vechi, poate ne mai trebuie!” Verbul „a avea” ne termină viața. Segmentând-o prin conjugarea lui „a avea”, ne afundăm și mai tare în materia pe care vrem s-o stăpânim. „A avea” te face robul vilei, mașinii, a contului bancar. Cum vei putea să renunți vreodată la ele? „Eu am!” Atunci când pronunți aceste cuvinte, mândru de averea ta, de ceea ce ai, tre­buie să știi că de fapt ai și toate sentimentele și stările sufletești de care vorbeam mai sus, în subconștient. Ce poate fi mai absurda decat formularea din cimitire: “casuta noastra de veci”?. A avea te face pur si simplu ridicol!

Și mai ai ceva: o boală de care deocamdată nu știi! Fiindcă – întotdeauna! – aceste stări și sentimente negative se răsfrâng asupra celui mai de preț bun al tău, de care, din păcate, nu ești conștient: SĂNĂTATEA!

„A fi” este o stare naturală. „Sunt o femeie cu sânii mici” sau „Sunt o femeie cu sânii mari” – dacă am timpul necesar și mă hotărăsc, voi vedea ce decizie voi lua pentru simplul motiv că eu sunt, exist și trăiesc, indiferent de forma sânilor mei. „Am nasul mare!”, în schimb, denotă frustrare. Totuși, zeci de actori renumiți au avut nasul mare și asta nu i-a împie­dicat să fie îndrăgiți de public!

„A fi” presupune responsabilitate. Faceți diferența între: “Sunt tată!” și “Am un copil”. În care declarație se simte intensitatea trăirii, mândria de a fi ceva ce nu am mai fost până acum? Schimbarea de care vorbeam mai devreme?

„A fi” presupune existență, trăire, viață – tot ceea ce este contrarul lui „a avea”. „A fi” înseamnă lipsa bolii ca entitate separată, fiindcă boala face parte din viață, este normală, este existența noastră modificată atunci când greșim sau facem alegeri greșite! Boala se vindecă sau putem coexista cu ea într-o stare modi­ficată de viață. Luați exemplul unui alcoolic bolnav de ciroză – renunțarea la bău­tură și un regim adecvat de viață în noile condiții îl poate salva, dar de acum înainte el va avea alte coordonate ale existenței.

Un alt exemplu: lumea medicală și nu numai este preocupată și se scriu to­muri întregi despre femeia la menopauză, de parcă aceasta este o boală și nu o evo­luție firească a organismului feminin! Nimeni nu suflă o vorbă despre con­dițiile soci­ale ale femeii, care trebuie îndeplinite chiar și în cursul ciclului men­strual. Există pe undeva vreo societate comercială care să trimită femeile în con­cediu în această perioadă delicată pentru ele? Să fie din cauză că bărbații nu au ciclu men­strual? Totuși, femeile trăiesc cu această problemă fără să se plângă!…

„Am diabet!” „Am hepatită!” AM!… Ce să tratezi mai întâi – hepatita sau bolnavul de hepatită?

Este adevărat că o serie de greșeli în abordarea terapeutică se datorează edu­­cației medicale, prezentă încă în sisteme de gândire preformate. Vă dau un exem­plu de gândire preformată: la examenele auto, care se dădeau și oral pe vre­muri, era o întrebare celebră. Conduci mașina și în față, pe o șosea foarte îngustă, îți apar un porc și un om, pe care nu ai cum să-i ocolesti. Ce calci? Invariabil, elevii răspundeau: Calc porcul. Răspunsul corect era „calci frâna”! Toți călcau ceva de pe șosea, fiindcă raționamentul lor, conform educației curente, crea această asociere:  sosea – a călca! Ei nu-și însușiseră jargonul șoferilor, care și ei călcau ceva – pe­dala de frână, accelerația sau ambreiajul!

Această imobilitate de gândire în medicină îi împiedică pe unii contemporani să privească cu seriozitate noile oportunități în abordarea cauzelor bolilor. Vom ști că am depășit această fază atunci când, în reclame, pe lângă “Fumatul dăunează grav sănătății!” vom vedea și “Orgoliul, Deznădejdea, Ura dăunează grav sănă­tății!”… Pentru că starea sufletească ne influențază direct sănătatea fizică!

Zicala românească „Are boală pe el” definește o persoană care urăște, are necaz pe cineva. Cunoașteți oare vreun exemplu mai clar despre forța negativă a senti­mentelor? Vreti un alt exemplu? “Este ros de ură!’’. “Mă roade un gând…” Și urmarea: “ Mă roade stomacul, am ulcer!”

Există o listă cu peste o sută de exemple de situații psiho-afective constatate că au precedat apariția cancerului. Peste o sută de situații în care oamenii au ceva: rate la bancă, o căsnicie destrămată, un deces în familie, un accident etc. și toate aceste situații nu au putut fi depășite. Vi se pare întâmplător faptul că incidența cancerului a explodat de când proprietatea a devenit atât de prețuită si este întărită de legi și decizii guvernamentale, apărată de organisme sociale? De când viața rurală, defi­nită mai ales prin „a fi”, a fost înlocuită de urbanul „a avea”? De când verbul „a avea” a înlocuit verbul „a fi”? Evident, nu proprietatea este de vină, ci atașamentul pe care-l manifestăm față de aceasta.   Întrebarea este: DE CE? De ce cancer, de ce scăderea imunității, de ce boli grave, insoluționabile?

De la medicul german Rudolf Karl Virchow, fondatorul patologiei celulare, gândirea medicală s-a maturizat, în sensul studierii cu precădere a materiei și mai puțin a funcționării sale în cadrul corpului omenesc. Vechile teorii medicale, care abordau omul ca un tot unitar, format din corp, suflet și spirit au fost denigrate, respinse și apoi uitate, fiindcă nu aveau un suport material.

Suntem capabili să ochim și să distrugem un nucleu de zecimi de milimetru din centrul creierului, dar nu suntem capabili să pre­vedem consecințele acestui act. Ne mândrim cu identi­fi­carea defectelor cromo­zo­miale, dar habar nu avem de complexele lor mecanisme de reglare. A trebuit să apară noi generații de cercetători care au reușit să iden­tifice mecanisme capabile să explice cum emoțiile negative pot afecta grav starea sănă­tă­ții. Îmbucurător este faptul că se dez­voltă științe medicale noi, capabile să facă legătura dintre starea sufle­tea­scă, secreția hormonală și sistemul nervos, care în final modi­fică structura organismului. Ati auzit de neuropsihofiziologie? Gasiti informatii pe internet alaturi de ofertele la promotie a magazinelor on line!

Cutele de pe fruntea unui om, acele riduri de expre­sie sunt cel mai simplu exemplu despre cum starea sufletească determină schimbări în structura corpului – mai întâi la nivel superficial, apoi la nivel profund. Când luați decizii sau hotărâri, priviți-vă și în oglindă și urmăriți-vă expresia feței. Vă va ajuta!

Se pot anihila  sentimentele negative care ne macină sănătatea, dar nu total!

Depinde de cum îmi raspund la întrebarea: Ce o fi mai bine, să am un statut social sau să fiu cineva în societate?

– Depinde deci în mare măsură „materialul clientului”, respectiv structura psihică a celui care are astfel de dorințe și sentimente. Nu le poți „tăia cu foarfeca”, trebuie mult timp să poți schimba gândirea unui individ – asta, dacă și el dorește acest lucru.

Pentru cei dornici să iasă din acest labirint există o mulțime de sfaturi, din care unul singur rămâne valabil: dacă sunteți asaltați de spaima lui a avea, dacă sunteți hotărâți să ieșiți din cotidianul care vă macină, căutați terapeutul cu care să rezonați. Nu este nebun, instabil psihic sau „plecat cu sorcova” cel care cere ajutor. Dar este iresponsabil dacă amână acest lucru și este tardiv să o facă dacă se va îmbolnăvi organic. Discuțiile nu au omorât pe nimeni, dar medicamentele…

Și pentru cei care încă mai au dubii, să se gândească la ordonarea simplă a celor două verbe. Nu merge să te joci cu cuvintele! “Exiști pentru că ai” sau “Ai pentru că exiști”! „A fi” îți permite să ai! De aceea, vă doresc tuturor să fiți sănătoși, ca să aveți parte de zile cât mai senine!

Citiți și Despre senectute…