Nu crezi până nu ți se-ntâmplă
ție
atunci toți caii orbi
nechează la tine
în tâmplă
vezi cum matricea se apleacă în goană
un bulgăre roșu culege
zăpada sublimă
o clipă uită-nmulțirea
pe linie dreaptă
se frânge-n coloană
când o ridici te privește
se reazămă-n tine
viață
uite, ți-am adus să mănânci, spune
și-o pâine îi înflorește pe față.
foto tumblr.com
Citește și Te, de la tandrețe
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
