Nu-mi lua pescărușii,
mai lasă-mi-i
barem o seară…
Nu vezi cum se-așează, cuminții
pe coama de zare și-mi strâng
– cu-oftaturi de-aripă –
și-mi uguie toate secretele dulci,
la urechea păpușii?!
Nu-mi lua pescărușii,
mai lasă-i o seară
să-mpartă corect verticala
jumate umbră,
iar restul
o vată de zahăr topită-n cerul
de gură.
foto tumblr.com
Citelte și Inimă udă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
