O frumusețe unică și o personalitate precum elipsa unui val uriaș, înspumat, în care doar cel mai bun surfer își poate arăta măiestria, Elizabeth a portretizat caractere la fel de volatile, cu o voință extrem de puternică, manifestată atât în propria hotărâre cât și în confruntarea și persuadarea celor din jur.

Elizabeth Taylor (n. 27 februarie 1932, Londra, d. 23 martie 2011, Los Angeles)

Talentul ei era înnăscut, imens, n-a urmat nicio școală sau curs de actorie. Era, în schimb, o fină observatoare, își ascuțea abilitățile urmărindu-i pe ceilalți: „Nu am luat nicio lecție de actorie în viața mea. Dar am învățat, sper, urmărindu-i pe unii oameni precum Spencer Tracy, Marlon Brando, Montgomery Clift sau Jimmy Dean, oameni educați în arta actoriei. Ei au fost profesorii mei”.

Performanța actoricească curgea prin venele ei.

Considerată o romantică incurabilă datorită celor 8 mariaje cu 7 soți, dar și condamnată (împreună cu Richard Burton) de către Vatican pentru ”vagabondaj erotic”, Elizabeth se considera, ea însăși, acea romantică dispusă să se schimbe pentru a-i face fericiți pe soții ei. Bineînțeles, nu într-atât încât să-și sacrifice propriul sentiment și stimă de sine sau furia ei de a trăi…

Puțin mov

Al șaselea soț (1976), John Warner, a fost politician – senator, iar Elizabeth a experimentat o viață total diferită în această postură. „Washington este cel mai dificil oraș pentru o femeie, mai ales dacă e măritată cu un politician”, spunea Elizabeth. „Dacă femeia este politicianul este puțin diferit. Dar dacă ești căsătorită cu politicianul, este ca și cum buzele tale sunt plumbuite. Ești ca un robot”, adăuga.

În timpul campaniei electorale i s-a interzis să poarte culoarea mov, considerându-se nepotrivită. Ea a urmat această regulă timp de două luni, dar după alegeri a declarat: „Am oferit un dejun oficial pentru tot ce am făcut în campanie și mi-am pus pe mine cel mai mov costum pe care îl aveam”.

Așa era Liz.

Rebela, manipulatoarea, avea și suflet 🙂

Cred că dacă te-ai născut cu privilegii, trebuie să le împarți. Ca și banii, trebuie să le împarți. Întotdeauna am crezut că a dărui este unul dintre motivele pentru care am fost lăsați pe pământ”.

Citiți și Am corpul unei femei…

sursa foto pinterest.com