citesc ce-au scris alții și-mi fac
semnul crucii
doamne, îmi spun, cum de ai pus 
mâna ta pe creștetul lor
ce-au făcut ei, doamne,
și eu nu,
să poarte blestemul ca pe un premiu
continuu, nici nu se văd, ei sunt străvezii
sub bolta luminii
din puncte și linii
când ți-e foame scrii, și-ți trece foamea
când ți-e sete scrii, și-ți trece setea 
când ți-e moarte
învii.
și-acum ce îmi vei spune, că tânjirea
m-a adus pe buza fântânii?
că prin piețe alți crini somnolenți
visează apa în epuizări triumfale
și că
din coșul cu ciocârlii
doar mie
îmi strălucesc așa ochii?

 

Citește și ceva nedefinit și totuși imperios