Dragă inimă este a doua carte citită  dintre cărțile domnului doctor Vasi Rădulescu și, la fel ca prima carte (Culorile uitării), m-a copleșit prin sinceritate, calm și candoare.

Autorul precizează de la început  că intenția sa a fost aceea de a publica o carte care să nu pară o carte scrisă, ci viață adevărată și tocmai de aici derivă scriitura simplă, care poate ajunge la inima fiecăruia dintre noi.

Cartea este, pe de o parte, o scrisoare adresată propriei inimi iar, pe de altă parte, o scrisoare pentru fiecare cititor, cu îndemnul că fiecare dintre noi este dator să aibă grijă de sănătatea sa iar acest lucru poate avea un impact benefic de nebănuit asupra tuturor aspectelor vieții noastre.

Procesul de a scrie, spune autorul, a fost laborios, atât din cauza necesității păstrării confidențialității datelor pacienților, cât și din cauza faptului că scrisul este o formă de confesare atât de profundă, încât autorul își mărturisește teama  de a-și fi devoalat vulnerabilitatea.

De fapt, punctele forte ale cărții provin tocmai din amestecul dintre candoare (ce reiese din pasajele în care intervin acele flashback-uri din copilăria plină de peripeții și conversații provocatoare, însă nostime cu prietenul său Elis), gingășie  (atunci când povestește despre bunica sa în vremurile bune când îi gătea tot ce își dorea el), dificultățile primilor ani de rezidențiat, subestimarea din prima zi când trecerea de la cunoștințele teoretice la practică părea un obiectiv imposibil, empatie (în capitolele în care descrie nu doar starea de sănătate a pacienților, ci mai ales poveștile lor de viață) și recunoștință (pentru momentele de acalmie de la spital după ce uneori era o luptă de câteva ore pentru stabilizarea pacienților).

Toate acestea se îmbină armonios de la un capitol la altul iar între capitole regăsim, pe alocuri, câte un reminder pentru inima autorului, sub forma unor rânduri în care toate poveștile concrete din capitole sunt prezentate într-o formă succintă, idealistă:

Dragă inimă,

Știu că tu te-ai născut fără ochi și astfel reușești să vezi toate lucrurile frumoase din jur. Mai ales pe cele din oameni.

Cu drag, V.

Cartea devine treptat  și o  confesiune a faptului că autorul trăiește cu uimire fiecare zi, având o perspectivă creativă și optimistă asupra conexiunilor dintre întâmplări și oameni, iar această confesiune este redată într-în mod care reflectă principii solide de viață, și anume: recunoștință, candoare, sensibilitate și dorința de a face lumea un loc mai bun.

Va mulțumim, domnule doctor Vasi Rădulescu, nu doar pentru cărțile minunate, cât mai ales pentru dedicarea, profesionalismul și strădania din culisele acestor cărți!

Redau câteva pasaje din carte:

„Nu ai cum să nu suferi. Am priceput, încetul cu încetul, că fericirea mea este tocmai amestecul ăsta de chin, clipe rare de bucurie, dezamăgiri, mici reușite, liniști, turbulențe. Le duc pe toate cumva și asta-i viața. Cred, pe undeva, că și alergarea asta după fericire ne aruncă în nefericire și-n depresii. Ne raportăm la ceilalți, la profilurile lor, la stările lor, când ar trebui să privim spre noi și să ne descoperim, să ne deschidem inimile  spre câteva persoane bune, să învățăm să spunem da și nu, să nu ne temem de neprevăzut sau de posibile episoade de tristețe apăsătoare, ci să ne predăm activ în curgerea timpului. Care timp nu dă doi bani pe noi, iar noi dăm atât de mult pe el.”

„Cred că scrisul despre pacienți nu e o formă de a-i pune în ipostaze delicate, ci mai degrabă de a-mi arăta prețuirea și dorul față de ei. […] Pacienții mei au avut nevoie de mine și eu am avut mare nevoie de ei, pentru că altfel nu știu cum aș fi ajuns ceea ce sunt acum. Mă aplec cu umilință  și dragă aducere aminte în fața tuturor.”

„Mi-am spus cândva că cele mai frumoase lupte în viață sunt cele pe care le dăm pentru alți oameni, că așa primim satisfacții de neegalat și chiar reușim să atingem ceea ce pare fericire, care după mine include și bune, și rele.”

„Am norocul, dincolo de durere și suferință, să pot percepe altfel orice înșiruire de detalii, fenomene, întâmplări aparent întâmplătoare. Curge prin mine o empatie aparte și știu că nu voi putea niciodată să ating ataraxia, detașarea rece, cu rol chipurile protector; nici n-ar fi bine așa. Vreau să rămân ancorat în poveștile pacienților, alături de luptele lor, de durere și suferință. Vreau să gust din momentele de liniște, de reușită, de învingere a bolii sau chiar a morții.

Vreau să rămân în locul imprecis delimitat, din care pot să le spun cu o oarecare autoritate tuturor să-și trăiască viața cât mai bine, cu grijă, iubire, recunoștință, moderație, uimire, apropiere, lupte, curaj. Atât cât e ea.”

„Cred că există mereu o compensație în universul ăsta.

Cred că pierdem și câștigăm persoane, povești, bucurii, suferințe.

Chiar și timp.”

Recenzie Dragă inimă, Ediția a II-a, Autor Vasi Rădulescu, Editura Readers Do Good, București, 2019