noduri
chiar dacă îți va sfărâma inima
chiar dacă va da cu ea de pământ
tu continuă să treci cărțile dintr-o mână în alta
simțindu-le între burice șira spinării fragilă și
inoxidabilă.
foaia aceasta netedă și filele îmbătrânite au
aceeași mirare și aceeași
experiență sentimentală de statui retezate
prin care, odată, sângele cu spinii lui de globule
verzi și înverșunate, le înțepa cuvintele,
rostirea mută printre buze crăpate.
împăcat e acum gândul,
niciodată nu m-am priceput,
măcar de mi-ai fi cerut să (des)fac
nodul complicat la cravate.
foto tumblr.com
Citește și neantul e mereu în pauza de țigară
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
