nebunul meu, frumos pe din două
îți amintești ora
cusută cu rouă
cea care trăgea colțul nopții peste
festinul zilei
să poți tu să-ți
bați
stele-n pingele?!
nebunul meu, frumos pe de-a-ntregul
îți amintești ceasul
cocoțat în arpegiu
cel ce-și flutura steagul ca pe-un
jurnal de bord salvat
din naufragiu?!
frumos de dai
pe dinafară, nebunul meu
ești
continue punți
apele tale mă înfășoară
cu peştii desculți
în glas de fanfară
imnul acesta tăcut nu-i făcut,
nu-i făcut să-l asculți.
foto sursa
Citește și tepale
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
