„În nişte fabule un poet scrie
Că Nebunia şi pruncu-Amor
Se jucau singuri pe o câmpie,
În primăvara vieţii lor.
Ştiţi că copiii cu înlesnire
Găsesc sujeturi de neunire;
Ei dar odată se gâlceviră
Pentru o floare ce întâlniră.
Striga Amorul în gura mare;
Cealaltă, însă, minut cumplit!
Îl izbi-ndată atât de tare,
Cât de lumină ea l-a lipsit.
Adânc copilul simţi durere,
Rămânând astfel fără vedere.
Trista lui mumă jalbă porneşte
L-al său părinte, stăpân ceresc:
Va răzbunare, se tânguieşte;
Cu ea toţi zeii compătimesc.
Mars şi Apolon, mai c-osebire,
Arată mumei a lor mâhnire.
S-adună sfatul cel fără moarte
Şi hotărâră în obştea lor
Ca Nebunia în veci să poarte,
Să cârmuiască pe orbu-Amor.
Această dreaptă, grea osândire.
Din ziua aceea luă-mplinire;
Din ziua aceea sunt împreună,
Şi Nebunia-l ţine de mână.”
Grigore Alexandrescu (n. 22 februarie 1810, Târgoviște – d. 25 noiembrie 1885, București)
Grigore Alexandrescu a fost învățător, poet, traducător, prozator, și cel mai important fabulist român. A copilărit la Târgovişte; un băiat visător căruia ruinele vechii curţi domneşti i-au hrănit imaginația. Împreună cu Vasile Cârlova a învăţat greaca modernă la dascălul Rafail, apoi „elinică” în şcoala lui Mitilineu; putea reproduce scene din Sofocle şi Euripide și îl ştia pe de rost pe Anacreon.
După ce devine orfan, copilul Grigore Alexandrescu pleacă la București și învaţă la Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, unde a fost coleg cu Ion Ghica.
A debutat cu poezii publicate în Curierul Românesc condus de Ion Heliade Rădulescu, poezia sa fiind influențată de ideile care au pregătit Revoluția din 1848.
Poet liric, scrie mai întâi meditații romantice, sub influența lui Lamartine.
Cea mai cunoscută este „Umbra lui Mircea La Cozia”.
Este ultimul fabulist autentic din literatura română, scriind circa 40 de fabule, în care adevărul mascat umblă pe sub nasul cenzurii autorităților („Câinele și cățelul”, „Boul și vițelul”, „Dreptatea leului”, „Vulpea liberală” ș.a.).
Lui Grigore Alexandrescu îi revine meritul de a fi consacrat în literatura română, ca specii literare autonome epistola, meditația și satira.
Sub scutul unui limbaj esopic Grigore Alexandrescu denunţă demagogia, parvenitismul, trădarea, ipocrizia, semnalmentele morale ale unei epoci şi societăţi caracterizate de cameleonism politic.
Fabulistul nu este altceva decât un moralist clasic. Asemenea lui La Fontaine și Voltaire, nu urmăreşte studiul unor caractere, ci imaginea ca o emblemă a defectului moral personificat prin convenţie animalieră. Efectul produs din chiar investirea personajelor-animale cu atitudini umane adecvate este cel scontat; fiecare personaj, prin fizionomia distinctă, felul de a vorbi, ton, gestică, reprezintă o categorie morală, iar dialogurile sunt vii şi verosimile.
foto sursa
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
