”Ipocrizie… distanţa dintre vorbe şi fapte.”
Veronica Franco
Vestita curtezană venețiană a surprins și aprins imaginația, a stârnit judecăți într-un larg registru – de la condamnare ipocrită până la admirație justificată – ca simbol feminin al nesupunerii, eleganței și frumuseții alăturat celui al licenței sexuale. În felul său, a reformat virtutea ca integritate intelectuală și a oferit spirit și rafinament în schimbul unui loc în viața publică. Veronica Franco (1546-1591) a fost o astfel de femeie, scriitoare și cetățeană a Veneției, ale cărei poezii și scrisori publicate oferă mărturii bogate despre complexitatea poziției ei și a celor asemenea.
Portret Veronica Franco – Tintoretto, ca. 1575
Veronica Franco a fost fiica unei cortigiana onesta. În societatea venețiană renascentistă, cortigiana onesta era denumirea curtezanei intelectuale, iar cortigiana di lume desemna prostituata de clasă inferioară, cea care își exercita comerțul pe lângă podul Rialto.
Ea a fost, poate, cea mai celebră membră a primei categorii. A învățat arta de a-și folosi bunurile și abilitățile naturale la o vârstă fragedă, de la mama ei, pentru a obține, în timp, o căsătorie benefică financiar.
Căsătoria cu un medic înstărit, când încă era o adolescentă, a fost un insucces și Veronica s-a aflat în poziția de a se sprijini pe sine servind drept cortigiana pentru bărbații din înalta societate. Dota cu care intrase în căsnicie îi rămăsese soțului, iar ei copilul. S-a făcut remarcată și dorită printre notorietățile vremii, se spune că a avut chiar o scurtă legătură cu Henric al III-lea, regele Franței.
În Catalogo de tutte le principale et più honorate cortigiane di Venetia (publicat aproximativ 1565), care oferea numele, adresele și taxele celor mai de seamă prostituate din Veneția, Veronica era clasată drept una dintre cele mai importante curtezane ale Veneției; mama ei era listată drept persoana căreia trebuia să i se plătească taxa.
Veronica Franco a scris două volume: Terze rime în 1575 și Lettere familiari a diversi în 1580.
Terze rime
”Te voi recompensa egal cu darurile tale, eficace,
numai dacă-mi oferi pe-acela care mă va face
să râd din plin, în hohot…
Deşi pe tine nu te-ar costa un zlot,
valoarea-ar fi imensă, totuşi – pentru mine-îndeosebi.
Răsplata ta, întrebi?
Nu o planare printre norii de cobalt,
ci-un zbor direct spre cer, atâta de înalt
încât desfătările-ţi vor fi mai mari decât ţi-ai fi putut dori.
Iar frumuseţea mea, spre care inima ta aspiră zi de zi
şi pe care nu oboseşti s-o cânţi,
o voi năimi ca să-ţi înalţ
sufletu-n paradis. Apoi, gingaş întinsă lângă tine, ca o floare
sau ca o mireasă, te voi scălda-n toate plăcerile pe care
le-am deprins şi-n care sunt expertă.
Şi, în sfârşit, tu, în care patima a fost frecventă,
îţi vei afla-împăcarea şi-împlinirea, deplin satisfăcut –
îndrăgostit deşi din ce în ce mai mult –
la sânul meu cel alb şi-odihnitor.
Când sunt cu-un om în pat înfloresc ca un bujor;
sunt liberă ca fluturii evadând din crisalide
alături de omul care mă iubeşte şi care se bucură de mine.”
Lirica celor 17 poeme cuprinse în Terze rime este vădit inspirată din frământările unei femei transformate dintr-o tânără care visa o familie și o viață onorabilă, într-o curtezană dorită și iubită de toți nobilii republicii.
Poeziile ei sunt întrebări adresate unui interlocutor imaginar și dezvăluie femeia care iubește dragostea, nu sexul.
Lettere familiari a diversi
Zece ani mai tarziu, în 1580, a publicat cele 50 de scrisori în care personaje precum regele Frantei, Henric al III-lea și pictorul Tintoretto îi conturează abilitățile de curtezană.
În multe dintre ele vorbeste despre experiența personală și despre mama care a transformat-o într-o curtezană de elită.
Veronica Franco – pictură Tintoretto
Martoră a decăderii lumii curtezanelor venețiene când ciuma s-a abătut asupra Serenissimei Veneții din era Cinquecento (1575-1577) și când toți încercau să găsească un vinovat, s-a aflat printre cele care au fost suspectate ca fiind purtătoarele epidemiei. Curtezanele au fost obligate să renunțe la hainele scumpe si la bijuterii și să poarte măști și pelerine pentru a se diferenția de nevestele nobililor venețieni.
În spiritul carnavalului venețian se regăsește astfel (și) spiritul libertin al hetairelor…
Frumoasa venețiană – Dangerous Beauty
Dacă ”literatura este uniunea dintre suferinţă şi instinctul pentru formă”, după cum spunea Thomas Mann, atunci e firesc ca și aici curtezanele Veneției să își găsească propriul capitol.
Romanul scriitoarei Rosa Ventrella – Onorabila venețiană (Honorata cortigiana în original) și cel al scriitoarei Margaret Roshental – The Honest Courtesan, sunt doar două exemple.
Cartea biografică a lui Margaret Roshental a avut parte, în 1988, de ecranizarea Dangerous Beauty, un film care prezintă fastul de epocă al Veneţiei secolului al XVI-lea, în care Veronica Franco (Catherine McCormack) visează să acceadă în lumea bună a oraşului, printr-o căsătorie cu Marco Venier (Rufus Sewell), fiul unui nobil. Dragostea și planurile le sunt zădărnicite de refuzul binecuvântării părinţilor lui Marco, astfel Veronica devine curtezană, asemeni mamei sale. Din noua postură, ea intră în conflict cu Biserica Catolică, fiind acuzată de vrăjitorie…
Povestea este o adevărată dizertatie despre imperfecțiunile unei societăți ai cărei reprezentanți devin ipocriți atunci când trebuie să fie morali.
Citește și Hituri pop inspirate de Bach
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.