ca să mă iubeşti, ies din mare
închiriem patru camere
şi-n colivia-nroşită de sare
exersăm caligrafia subtilă a sângelui
mişcarea perturbatoare
patru timpi, două accente şi, totuşi, nicio
măsură
curentul subțire dintre contracții
îşi trage sufletul şi nouă
nisipul de sub picioare
nu-nseamnă că ce-a fost n-a fost
martore, notele picură mai departe clavicule
muzicale
acesta e prețul, nu mă tocmesc – se-aude, vi le-am dat pe cele
cu cea mai frumoasă vedere
foto arhiva personală
Citește și Există și-ndrăgostiți fericiți
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
