Artistul Mircea Muntenescu s-a născut în anul 1951, la Bucureşti.

A absolvit Liceul Tonitza, (renunţând la Colegiul Mihai Viteazul) în 1969, profesor fiindu-i Theodor Dan, care l-a îndemnat într-un mod deosebit în cercetarea artistică. La Academia de Arte din București (1974) i-a avut profesori pe Stelian Panţu, Sorin Dumitrescu şi Ion State.

A debutat alături de Sorin Dumitrescu, Şerban Gabrea, Marin Gherasim şi Horia Bernea, cu expoziţia ARTA ŞI NATURA, în 1976. A obţinut Premiul Atelierului 35 în anul 1976.

A făcut cunoştiinţă cu Dan Hăulică, colaborând cu desene la Revista Secolul XX, în anul 1978 şi apoi în 1979. Criticul de artă i-a propus organizarea unei expoziţii personale.

În anul 1978 obţine bursa U.A.P.

Dascăl(50×70)

Pictorul Paul Gherasim l-a invitat la expoziţia STUDIU I la Timişoara, în anul 1978. Au urmat expoziții împreună cu alți câţiva tineri la Hanul cu Tei în 1978 şi în 1979. În anul 1980 este primit în UAP. În 1982 a participat la JUGENDTRIENNALE, la Nuremberg, unde comisar a fost Andrei Pleşu.

Tot în 1982 a plecat pentru o documentare în artă, în Siberia.  În anii optzeci s-a exprimat mai ales prin design grafic, creând ilustraţii de carte pentru copii pentru care a fost și premiat.

Garuda(50×70)

Din 1987 a început o nouă colaborare alături de Hăulică. Criticul de artă Coriolan Babeţi îi organizează prima expoziţie personală la Galeria Helios, Timişoara, în 1989.

În 1990 a beneficiat de o bursă la Paris (F.E.I. EUROREENNE), unde l-a întâlnit pe Christian Paraschiv.

Statul italian (CIVIC MUZEI VENEZIANO D`ARTE E D`ISTORIA) i-a oferit o bursă de studiu la Venezia, în 1991. La Roma l-a cunoscut pe Paul Neagu.

În anul 1994, Sorin Dumitrescu i-a organizat o expoziţie personală la Galeria Catacomba (M.N.A.R), Bucureşti.

Hanuman (50×70)

Simona Tănăsescu, Mihai Oroveanu şi Ruxandra Balaci l-au susținut să organizeze în anul 2001 o expoziţie personală în sala Rondă de la M.N.A.C. Îi deschid expoziţia Radu Ionescu şi Gyuri Kazar.

Încă o expoziţie personală este organizată la Academia di Romania, la Roma, în anul 2003. În 2004 a participat la o expoziţie organizată de M.N.A.C. în Spania.

În anul 2008 devine doctor în arte vizuale-estetică, îndrumător Gheorghe Achiţei.

În anul 2017 are o expoziţie personală la ARCUB, Bucureşti. Expoziţia e deschisă de Pavel Suşară şi Ilina Schileru.

HANUMAN4(50x70cm)

Credem că un titlu precum „Călătorie în jurul unei clipe” poate contribui la o primă direcționare a lecturii.  În contactul benefic cu natura, autorul își utilizează facultățile vizionare, imaginația de tip romantic în realizarea unor „peisaje neliniștite”, în care primează dinamismul elementar, pulsația fundamentală  a întregii existențe – de un izomorfism continuu – o chiromanție a peisajelor, a cursului apelor și a cascadelor “.

   Aspirația către volatil, subtil, delicat, cu o mare înțelegere a eternului și mișcătorului, toate aduc în lucrările lui un corespondent al acelor picturi daoiste, suport al meditației cosmologice, adevărate mandale figurative, numite „munte și ape”. Arta lui Mircea Muntenescu apare ca o tehnică de heautogeneză, de cunoaștere de sine, și  în același timp, de purificare.”

HANUMAN5(50x70cm)

Mircea Muntenescu (un remarcabil ilustrator al romanticilor, al autorilor orientali) îşi utilizează facultăţile vizionare, imaginaţia de tip romantic în realizarea unor peisje neliniştite în care primează dinamismul elementar, o chiromanţie a peisajelor, a cursului apelor şi a cascadelor.

 Reveria muzicalizantă cu aspiraţia spre volatil, subtil, delicat, aduc în arta sa un corespondent al acelor picturi daoiste, adevărate mandale figurative, numite munte şi apă.

(MIHAI DRIŞCUfragmente din articoluldin Revista Secolul XX, 1978)

Citiți și „O frântură de freal poate da naștere unui munte de imaginar