Marius Tucă: ”Duminicile atunci când plouă…”
A se citi pe fond muzical, de preferat într-o duminică ploioasă, anotimpul nu mai contează. Ziua aceea cu melancolii zănatice, când orice aspirație legitimă pare un țărm îndepărtat, la care nu poate ajunge oricine, oricând. Momentul acela de preferat diurn, în care timpul excelează în a se întinde parcă la nesfârșit, călcând pedala de accelerație a nervilor cu o încăpățânare demnă de un sportiv de performanță mondială…
Duminicile atunci când plouă
Marius Tucă: Duminicile atunci când plouă…
Duminicile atunci când plouă
sunt ca un clopot de sticlă
cu pereţii făcuţi din noi,
picăturile se preling triste
pe dinlăuntru şi pe dinafară
ca pe scoarţa unui copac,
totul se mişcă încet ca într-o vedere,
ca într-o imagine pe care am văzut-o
şi am trăit-o,
duminicile atunci când plouă
nu sunt ale noastre,
aşa după cum nici noi
nu suntem ale lor,
suntem doi străini puşi să se recunoască
din faţă şi din profil,
duminicile atunci când plouă
sunt aidoma unei cauţiuni,
ne eliberează de tot ce ne e străin
şi ne redau nouă,
ne arată cine suntem noi,
duminicile atunci când plouă
se petrec în noi toate cele nepetrecute
luni, marţi, miercuri, joi, vineri, sâmbătă,
toate evenimentele,
întâlnirile şi despărţirile care n-au avut loc
se întâmplă acum,
duminicile atunci când plouă
suntem noi,
noi cei care căutăm în oraşul acesta
locurile uitate de lume şi Dumnezeu,
case vechi sprijinindu-se pe curţile lor
înainte de a se abandona necunoscutului,
necunoscutului oraş
care încet-încet tinde să le înghită,
case vechi,
ca nişte maidanezi de rasă
rătăcind printre blocuri
cu aerul lor boieresc şi desuet,
duminicile atunci când plouă
suntem noi,
noi căutând cei mai frumoşi copaci,
gutui sau nuci abandonaţi nimănui,
copaci vagabonzi rupând unghiuri,
înălţimi şi orizonturi,
copaci vagabonzi
zbătându-se să răsară an de an
de spaima sinuciderii,
duminicile atunci când plouă
suntem noi,
noi respirând aerul oraşului ascuns în sine,
vechi şi nepreţuit
încercând să se refugieze
pe acoperişurile propriilor case,
cerul zbătându-se ca să-l salveze
printr-o respiraţie,
printr-o inspiraţie,
duminicile atunci când plouă
suntem noi,
noi înălţându-ne ca nişte zmeie…
Pe Marius Tucă îl găsiți și AICI.
