„Maria, Regina României”

Istoria, o disciplină menită a interpreta trecutul, este, de fapt, o răfuială doctă în care adevărul e doar un paravan sub care dospesc patimi ancestrale. Deși mulți ani, povestea contribuției monarhilor români la făurirea statului național unitar a lipsit din manualele școlare, iată că i-a revenit cinemaului rolul de a suplimeta unele informații. Așadar, la  un an (nov.2019) după aniversarea Centenarului României Mari, a fost lansat filmul Maria, Regina României, un ambițios proiect realizat de regizorul italian Alexis Sweet Cahill.

Pelicula a fost turnată atât în București, cât și la Paris sau Londra. Grație celei de-a șaptea arte, un personaj istoric important a învins uitarea și a reamintit spectatorilor că e nevoie să se povestească și despre marile simboluri și despre marile personalități.

Pendulând între dramă istorică și film de televiziune, pelicula se dovedeşte a fi o interesantă frescă a efervescenţelor de după încheierea Primului Război Mondial, când regina Maria răspunde propunerii Consiliului de Coroană și devine un fel de ambasador (neoficial) menit să repună România în drepturi și să o așeze pe harta Europei.

Scenariul a fost scris de Maria-Denise Teodoru, Brigitte Drodtloff, Ioana Manea și Alexis Cahill, iar în rolurile principale s-au regăsit actorii Roxana Lupu, Iulia Verdeș, Daniel Plier și Șerban Pavlu.

Așadar, după Primul Război Mondial, Regatul României era devastat și tulburat de multiplele controverse politice. Singura speranță a României rămăsese Regina Maria a României (întrupată de actrița Roxana Lupu), în misiunea ei de la Paris, ca să facă lobby pentru recunoașterea internațională a Marii Uniri, la Conferința de Pace de la Paris, din 1919.

Meritul acestei pelicule este de a crea imaginea unui personaj emblematic: o «Regină a inimilor». Chiar de la debutul filmului, o regăsim pe suverană printre sărmanii mahalalelor bucureștene, ajutând la distribuirea de alimente, așa cum făcuse și în cumpliții ani de război, când se dedicase alinării suferințelor soldaților răniți. Ambițioasa nepoată a reginei Victoria și a țarului Alexandru al II-lea devine, în această peliculă cu caracter istoric – eroina care a dus la impunerea României, în lume, ca stat unitar. Bunăoară, într-o epocă în care rolul femeii viza doar îndatoririle tradiționalist-domestice, Regina Maria a fost simbolul dătător de speranță al soldaților în anii grei ai luptelor, mergând chiar și pe front, apoi a fost antrenată în aparent subtilele jocuri ale diplomațiilor occidentale. A știut să-și adapteze, în funcție de condiții, statutul emblematic: «Regină-soră de caritate-Madonă» sau «Regină a inimilor».

Regina Maria a României în 1917© Classic.europeana.eu

Delicată și expresivă, Roxana Lupu încearcă să se achite de dificila sarcină artistică de a întrupa cu acuratețe o pătimașă Regină. Experienţa interpretării rolurilor regale (Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Prinţesa Margaret – Contesa de Snowdon, Prinţesa Tatiana Romanov) a ajutat-o pe Roxana Lupu în conturarea unei versiuni credibile și emoţionante a Reginei Maria. Lăsând să se întrevadă, din replică și gestică, femeia cochetă care fusese Regina, actrița reușește să treacă  la alte niveluri, care țin de domeniul responsabilităţilor politice sau civile. Cu același surâs (Machiaj: Nastasia Mateiu, Clara Tudose, Domnica Bogdan) își răsfață fiicele care o însoțesc prin peregrinările ei, dar și pe adversarii săi iviți din zona diplomației. În ținute somptuoase (Costume: Ana Ioneci, Claudia Bunea), poposește cu pompă la hotelul Ritz, profund convinsă că va reuși să-i confere țării sale „un chip”.

Filmul, bazat pe evenimente reale, deschide porţile către partea nevăzută ori prea puţin ştiută a unui moment ce a marcat cu adevărat destinul unei ţări ce se voia reîntregită (după Marea Unire, suprafața României aproape că s-a dublat, devenind a cincea ca mărime din Europa acelei epoci).

Luptând cu prejudecățile epocii și cu decepțiile proprii, Regina întruchipată de Roxana Lupu păstrează mult din farmecul acelei personalități iradiante, în egală măsură excentrică, dar și destoinică în acea lume dură, a bărbaților. Grațioasă, răsfățată de presa internațională care o transformase în favorita primelor pagini, Regina învinge prejudecăți și răzbate printre marii decidenți de la Paris. Pelicula se concentrează pe sublinierea rolului Reginei de a-i convinge, cu măiestrie, pe conservatorii Lloyd George (Richard Elfyn) și Clemenceau (Ronald Chenery). Așadar, prin inteligență, insistență și nu în ultimul rând poziția ei de cap încoronat european, obține recunoașterea contribuției soldaților români pe frontul de Est și realizarea Marii Unirii. Confruntarea cu Woodrow Wilson (Patrick Drury), președintele Statelor Unite ale Americii devine climaxul acestei drame istorice. Dificil și abstras, indiferent la problemele țărilor mici din  Balcani, acesta acceptă întrevederea numai grație șarmului și îndrăznelii Reginei. Abila Regină îl convinge aducând în discuție un argument forte: combaterea pericolului bolșevic, o realitate în acea epocă. Deloc sfioasă, Regina gestionează cu succes cele două fețe al României: subliniază sacrificul uman (pierderile imense suferite de România), dar și chipul regalității.

Filmul are meritul de a surprinde acel vârtej amețitor de ambiții naționale, de ipocrizie internațională, de resentimente personale și secrete politice. Îl regăsim pe tânărul Carol al II-lea (interpretat cu o risipă de pathos de Anghel Damian) instabil și nestăpânit, dar și pe reținutul Rege Ferdinand. Personalitatea aparent pasivă a Regelui este bine pusă în valoare de actorul Daniel Plier, care stăpânește bine replica (acidele replici dintre Carol și Tatăl său sunt redate în germană). De asemenea, în micile discuții familiale, sibianul Plier redă perfect nuanțele și reflectă atitudinea acestui monarh greu încercat (atât în plan familial, cât și politic).

„Remember who you are and together we’ll find a way.” (replică din filmul „Maria, Regina României”) / „Amintește-ți cine ești și împreună vom găsi o cale.” © Pagina de Facebook a Filmului „Maria, Regina României”

Dintre figurile marcante ale mediului politic românesc, se disting cele ale lui Alexandru Averescu (Adrian Ciobanu) și Ion Brătianu (Adrian Titieni), subliniind rolul politicienilor care-au contribuit la sudarea relațiilor dintre România și Marile Puteri.

Maria, Regina României este un film ilustrat în manieră academică. Încă de la primele scene în care suverana asistă la distribuirea ajutoarelor pentru sărmani, identificăm modul în care cineastul italian a ales să-și caracterizeze personajul: ca într-o fișă biografică / wiki ce rezumă momentele-cheie ale acestei personalități. Totuși, rămâne lăudabilă intenția lui Cahill de a-i face dreptate unei marcante figuri istorice. Această incursiune în Istorie, a relevat un personaj-cheie, iubit, controversat, dar şi invidiat, fiindcă Regina Maria a ştiut să îşi folosească toate atuurile pentru împlinirea unui mare vis: România Mare.

Filmul a fost realizat după ideea lui Brigitte Drodtloff, alături de co-scenarista Maria-Denise Theodoru. Regizorul a mixat în creuzetul său Istoria, câteva secvențe de arhivă, replica subtilă și farmecul actoricesc.

În echipa artistică, regăsim actori englezi, francezi şi români, reuniți într-o distribuţie ce se pliază pe particularităţile personajelor istorice ale momentului: Roxana Lupu (Regina Maria), Daniel Plier (Regele Ferdinand), Anghel Damian (Prinţul Carol al II-lea), Adrian Titieni (Ion I.C. Brătianu), Emil Măndănac (Prinţul Ştirbey). Totuși, ponderea prea mare a dialogurilor (rostite în engleză) nu e cea mai fericită, având în vedere faptul că limba elitelor din Romania perioadei de final de Belle Époque era franceza.

Adrian Titieni (I.C. Brătianu) & Roxana Lupu (Regina Maria) © Pagina de Facebook a Filmului „Maria, Regina României”

De asemenea, copleșiti de ideea de a reda noțiuni abstracte precum perseverenţă, demnitate şi patriotism, o parte dintre actori își rostesc rolurile cu o doză de afectare mult prea expusă. Rămâne de apreciat și faptul că au fost puse în valoare locaţii autentice precum: Palatul Cotroceni, Castelul Peleş, Quai d’Orsay din Paris, domeniul Ștribey, iar în post-producţie au fost recreate zone din Calea Victoriei, Gara de Nord, Gare de Lyon, Place Vendôme, aşa cum arătau în 1919. Ne este clar că Alexis Cahill este un cineast cult şi elegant. Specializat în producția de seriale TV, spoturi publicitare și documentare, de astă-dată, ne oferă scene romantice pe domeniul Știrbey, decoruri fastuoase din Palatul Cotroceni, încercând să convingă spectatorii că va câştiga pariul cu Vogue-ul franţuzesc.

Roxana Lupu (Regina Maria) @ Palatul Cotroceni © Pagina de Facebook a Filmului „Maria, Regina României”

De asemenea, tinde să obţină unele efecte sofisticate pentru a întineri aspectul muzeal al filmului, încercând, prin efectele de montaj dinamic, să surprindă unele expresii pentru a indica emoţiile personajelor dintr-un mediu apăsător. În cazul discuțiilor din Consiliul de Coroană, travellingul prelungit în jurul participanților reflectă uimirea și dezacordul multora dintre bărbații care nu vedeau cu ochi buni vizita Reginei în capitala Franței. Deşi este înţesat cu intrigi de Curte şi cu numeroase probleme de ordin familial și politic, filmul nu pică în sentimentalism ieftin. Ceea ce a deosebit-o pe Maria de ceilalți monarhi a fost stilul, nu substanța; Maria va rămâne mereu o «Regină a inimilor». Cu acest tablou de epocă, susţinut de muzica lui Giancarlo Russo, cineastul Alexis Cahill a realizat un film sensibil.

Distribuția:

Roxana Lupu – Regina Maria a Romaniei

Daniel Plier – Ferdinand I al României

Iulia Verdeș – Elena Chrissoveloni

Adrian Titieni – Ionel Brătianu

Anghel Damian – Prințul Carol al II-lea

Șerban Pavlu – Ernest Ballif

Sara Chiriacescu – Ileana

Ioana Teodora Nimigean – Mignon

Emil Mandanac – Prințul Știrbei

Robert Cavanah – Joe Boyle

Philippe Caroit – Contele de Saint-Aulaire

Dorian Boguta – Colonelul Nodet

Anastasia Miulescu – Elisabeta

Adrian Damian – Nicolae Mișu

Adrian Ciobanu – Alexandru Averescu

Durata: 105 min.

Data lansării: 8 nov. 2019

Mădălina Dumitrache

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.