Mai dă-mi să gust
din spațiul îngust,
tocitul de zimți,
dintre limbă și dinți.
Mai dă-mi să mușc
din vocală,
ce canibală sminteală!,
consoane
să înfierbânt
între dinți și cuvânt.
Mai ia-mi
ce
nu îmi poți da,
cuvântul ca pasărea
zgribulită de cântec
pe limba mea.
Mai dă-mi
de-mi mai ia gura,
și gura ta.
Citește și Adâncimea Sa, Marea
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
