le-au ademenit pe toate
și seară de seară ei șlefuiesc pietrele
atât de măiastru
că ele își iau zborul din încheietura mâinii
departe spre
ce nu s-a spus niciodată
captive doar în propria greutate pătrunzătoare
sfredelind trecătorii și lovindu-i drept
în moalele capului
că mă și mir când întâlnesc una
mă roagă să-i ofer adăpost
și s-o las așa
neșlefuită
foto tumblr.com
Citește și dezmierdare
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
