mă așteptai să devin
pe cât de inexacte pe-atât de adevărate
erau poveștile tale haine rupte
învelind trupuri de apă
iar tu statuie
vivantă din vorbe furate
de la altele făcute țăndări prin parcuri
mă așteptai să devin
scriitoarea ta preferată o, tunet cu plete
cu cât inventezi mai mult gâtul meu se lungește
mă gâdilă norii în cerul
gurii și barba ta zgârie incredibile
adevăruri pe buze
transcriu totul pe ochiuri de plase
în care se zbat potrivnice premii
asta e gala unde câștigă cel ce
întârzie
foto sursa
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
