Pe 31 iulie în urmă cu 106 ani, se năștea la Courbevoie (periferia Parisului),  Louis Germain David de Funès de Galarza – unul dintre cei mai îndrăgiți actori de comedie din lume. Carismaticul actor a cunoscut succesul în cinematografie destul de târziu, pe la cincizeci de ani, până la acea vârstă abordând diverse alte „roluri” profesionale, din domenii care nu au nici o legătură cu arta cinematografică: contabil, cojocar, decorator de vitrine sau pianist de jazz într-un bar timp de opt ani; de altfel, pianul era o mare pasiune pentru el.

Actorul Daniel Gélin spunea despre de Funès că era formidabil ca pianist, iar ca pianist de jazz era remarcabil. Dar chiar și când cânta la pian își amuza publicul prin tot felul de comicării (bufonerii), prin gesturi și prin mimica feței, chiar dacă nu era încă un actor. Experiența trăită ca pianist de bar își pune amprenta și în filmele în care a jucat mai târziu Louis de Funès,  interpretând roluri în care deseori îi va ataca ironic pe foștii săi patroni. S-ar putea spune că muzica îl va însoți de-a lungul întregii cariere cinematografice.

În 1957 i se propune primul mare rol în filmul Comme un cheveu sur la soupe, în care joacă rolul unui compozitor neînțeles de public. Filmul cunoaște un succes internațional, iar în jurnalul The Time este comparat cu Charlie Chaplin; asemănarea nu este întâmplătoare: ambii sunt formați în lumea music-hall-ului și au un anumit ritm în jocul scenic, mișcari sacadate, vivante, electrice, ca-ntr-o coregrafie.

În Omul orchestră interpretează rolul unui impresar și instructor de balet care dansează, face coregrafie și însoțește o trupă de balerine și este descris ca fiind „supravoltat muzical”. Însă una din cel mai mari performanțe ale sale este oferită publicului în pelicula Marea Hoinăreală, unde joacă rolul unui dirijor ce orchestrează „Damnațiunea lui Faust” de Hector Berlioz și pentru care s-a pregătit timp de trei luni de zile.

Uimiți de acuratețea sa dirijorală, muzicienii din orchestră îl aclamă în timpul filmărilor; precizia mișcărilor sale evidențiază cheia succesului său: gestica, mimica și rigurozitatea mișcărilor îi conferă un anumit tempo și o personalitate aparte.

Însă până la a deveni actorul de succes care a încântat generații, viața nu i-a fost deloc ușoară, supunându-l la multe încercări. Părinții săi s-au cunoscut în 1904 în Spania. S-au căsătorit în secret și au hotărât să-și încerce norocul și să înceapă o viață nouă mutându-se la Paris. Tatăl său, de profesie avocat, își lansează o afacere în comerțul cu pietre prețioase, dar la scurt timp cade victima unui escroc, astfel că rămâne fără absolut toate economiile sale. Familia, care avea deja doi copii (un băiat și o fată) la acel moment, este ruinată financiar.

Exact în acea perioadă apare pe lume și cel de-al treilea copil – Louis Germain – viitorul star al cinematografiei. Talentul său artistic își face de timpuriu simțită prezența, mezinul distrându-și adesea familia cu glume sau improvizând diferite spectacole artistice.

Aplecarea spre arta spectacolului poate fi observată și atunci când îi cere lui Moș Crăciun într-o scrisoare să-i aducă o marionetă, așa cum avea să mărturisească mai târziu, într-un interviu. Când abia împlinise 12 ani, descoperă o scrisoare de adio și o pereche de pantofi aparținând tatălui său, pe malul apei; însă după doi ani familia află că, de fapt, tatăl său trăiește.

Acesta se gândise că ar fi mai bine să-și însceneze sinuciderea, pentru ca în timpul acesta să-și încerce norocul în Venezuela. Era în anul 1930 când mama tânărului Louis Germain decide să meargă în Venezuela în căutarea soțului său, lăsându-l pe acesta în grija unei prietene care lucra într-o creșă. Tatăl se întoarce în Europa bolnav de tuberculoză și moare în Spania în 1934.

În timpul ocupației germane asupra capitalei franceze, de Funès rămâne la Paris, unde o întâlnește pe Jeanne-Augustine Barthélémy de Maupassant, descendentă a familiei marelui scriitor francez Guy de Maupassant și cea care avea să-i devină soție. În 1939, în timpul ofensivei germane este  ucis Charles, fratele său. Dar o are aproape pe mama sa, Eleonor, care îl inspiră și îl susține în carieră până la sfârșitul vieții sale, 1957. Chiar atunci de Funès juca în spectacolul Faisons un rêve, pe scena Teatrului de Varietăți din Paris, soția sa afirmând că în acea seară ar fi jucat mai bine ca niciodată.

Urmează cursurile unei școli de teatru, unde îl cunoaște pe Daniel Gélin, actor francez de cinema și de televiziune mai puțin cunoscut publicului român, dar căruia de Funès îi datorează prima sa apariție pe ecran în 1945, în filmul Ispita de la Barbizon. Debutul său în cinematografie nu a fost doar tardiv, ci și marcat de roluri mici și roluri de figurație de-a lungul câtorva ani; nici un producător nu-l remarca.

Se plimba adesea pe Champs-Elysées, în speranța că se va întâlni cu vreun producător și îl va convinge să-l distribuie măcar într-un rolișor; dar nu s-a întâmplat, iar el trebuia neapărat să-și găsească o sursă de venit pentru a-și întreține familia.

Era dispus să încerce orice pentru a-și atinge țelul, astfel că a acceptat să filmeze în diverse spoturi publicitare. Avea 40 de ani când s-a alăturat trupei de actori de comedie Branquignols. Devenise deja o figură cunoscută a ecranului, însă marele rol se lăsa încă așteptat; asta până în 1956, când șansa pare să-i surâdă, căci i se va propune un rol în La Străbătând Parisul, în care va juca alături de deja celebrii Jean Gabin și Bourvil. Însă apariția sa de doar șase minute nu a fost prea convingătoare pentru criticii de film. Se apropia de 50 de ani când cariera sa în cinematografie era într-adevăr lansată, cu filmul Cine pică de fazan? din 1963. Tot atunci, trupa Branquignols, unde el încă activa, este elogiată în revista de profil teatral „La Grosse Valse”.

De Funès devine din ce în mai cunoscut și o dată cu el și trupa Branquignols, încât tot Parisul vine să le vadă spectacolele de cabaret. Dar viața sa artistică se schimbă complet în 1964, o dată cu filmul Prostănacul, în care joacă din nou alături de Bourvil, la opt ani distanță de Străbătând Parisul.

Întâmplător află cu mâhnire că este platit de trei ori mai puțin decât Bourvil si că personajul interpretat de el este mult mai puțin evidențiat în scenariu. Astfel că insistă pe lângă regizor, iar acesta din urmă cedează insistențelor și îi mai atribuie câteva scene în plus. Este chiar perioada în care turnează scenă dupa scenă în filmele Jandarmul din Saint-Tropez și Fantomas; iar răsplata este pe măsură: 7 milioane de spectatori în sălile de cinema pentru Jandarmul…, 5 milioane de spectatori pentru Fantomas și 11 milioane pentru Prostănacul, o premieră pentru istoria cinematografiei franceze.

Ajunsese în punctul în care își alegea singur scenariile și producătorii cu care să colaboreze și chiar avea un cuvânt de spus în realizarea unui film. Devine din ce în ce mai cunoscut, nu doar în întreaga Franță, ci și în multe țări din Europa sau foste țări din Uniunea Sovietică.

În amintirea actorului au luat ființă Muzeul Louis de Funès din Saint-Raphaël și Muzeul Jandarmeriei și Filmului, aflat în clădirea fostei jandarmerii din Saint-Tropez. La Cinemateca Franceză este în desfășurare o expoziție omagială dedicată marelui actor francez, care vine în completarea unei retrospective estivale de 35 de filme ce-l au ca protagonist. În cadrul expoziției, care a avut vernisajul pe 15 iulie 2020 și se va încheia pe 31 mai 2021, poate fi vizionate diverse obiecte de recuzită, precum costumul de rabin din Aventurile rabinului Jacob, Citroënul dezmembrat din Prostănacul sau afișele publicitare ale filmelor sale.