Îndrăgostită
se scurge
clipa cea voluptoasă
picur cu picătură
din cerul cu lapte în
măruntaiele zeului
ce plescăie pofticios
buzele-nalte
trecându-și alene limba
peste
orele șapte
Mai mlădioasă
ca fermecată
lentoarea secolului
întoarce cheița din spate
încă o dată umple
cerul cu lapte.
foto tumblr.com
Citește și Ceea ce rămâne
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
