Se uita consternat când la una, când la cealaltă, nevenindu-i să-și creadă urechilor. În primul rând, i se părea halucinant să le aibă pe amândouă în fața lui, în aceeași încăpere, pașnice, fără scandal, fără țipete sau crize de isterie, fără înjurături de mamă, de tată sau alte neamuri vii sau trecute la cele veșnice. Erau candide, ca două zeițe, și îl priveau cu o seninătate ruptă din rai. În al doilea rând, propunerea pe care tocmai i-o făcuseră părea mai degrabă o glumă. Primul impuls fuse să râdă în hohote.

– Voi faceți mișto de mine, nu-i așa? Ați vorbit înainte și v-ați aliat împotriva mea, să vă răzbunați în cel mai crunt mod cu putință? Așa e, nu? Am dreptate? Să știți că, dacă n-ar fi curu’ meu în joc, ar fi chiar amuzant. M-aș distra copios. V-aș da și un premiu, ceva. Dar, hai să terminăm cu glumele, am înțeles, sunt un idiot, v-am rănit pe amândouă, vreți să fiu mort, să sufăr, bla bla. Got it! Acuma, serios, ce dracu’ vreți să facem în situația asta? Trebuie să găsim o soluție logică și care presupune ca toată lumea să rămână în viață și nevătămată.

– Andrei, n-ai înțeles nimic din ce ți-am spus până acum? Nu e nicio glumă, băiatule. Soluția este cea pe care tocmai ți-am spus-o. Fără mișto, fără glumă. Noi chiar nu ne batem joc de tine. Evident, inițial ne-a trecut prin cap și treaba asta, dar ne-am gândit că nu folosește nimănui pe termen lung. Iar noi chiar vrem să ne fie bine tuturor. Deci, ce zici? Vrei să te lăsăm o zi, două, să te mai gândești? În fond, nu e nicio grabă, mai avem vreo 6 luni să ne organizăm.

Pe Laura o cunoscuse în urmă cu un an într-o cafenea din centru unde își mai făcea veacul din când în când. Nu-i plăcea să lucreze de la birou și se tot plimba prin cafenele și restaurante unde era destulă lume cât să nu se simtă izolat, dar suficientă liniște ca să poată lucra nestingherit. În ziua aia ploua cu găleata, începuse să toarne la nici două minute după ce se așezase confortabil la una din mesele mai retrase, de unde putea vedea tot localul și putea urmări fiecare mișcare a clienților care intrau și ieșeau. Laura stătea singură la o masă de lângă fereastră, sorbea nervos dintr-o cană uriașă pe care o ținea strâns cu ambele mâini și se uita când la telefon, când pe geam. Avea părul blond, lung, strâns într-o coadă la spate și purta o rochie neagră office și pantofi stiletto.

O privi preț de câteva minute, îi analiză mișcările, grimasele și, într-un final, se hotărî să se ducă la masa ei și să se prezinte. De aproape, Andrei concluzionă că Laura nu era o femeie frumoasă, în sensul acela clasic, de păpușă Barbie. Avea trăsături interesante, chiar neobișnuite pentru o blondă. Ochii căprui, migdalați, un nas ușor acvilin și buze foarte cărnoase. Era fardată discret, așa că putea intui un ten mai degrabă măsliniu. Află că, din cauza ploii, Laura întârziase la o întâlnire foarte importantă, pe care, cu chiu, cu vai reușise să o amâne peste o oră și jumătate. Întâlnirea era însă în celălalt capăt al orașului, iar ea nu avea nicio șansă să găsească o modalitate de a ajunge până acolo la timp.

Era ziua lui norocoasă! Așa ocazie să facă pe super-eroul și să o salveze pe domnița la nevoie vine extrem de rar, dacă nu cumva nu vine niciodată. Așa că nu ezită să-și ofere sprijinul și să o ducă el cu mașina la întâlnirea cu pricina. Parcase relativ aproape de cafeneaua în care se aflau, așa că îndată ce ploaia se va potoli cât de cât, vor putea pleca spre întâlnire.

Pe drum află și mai multe vești bune. Laura nu era căsătorită și nici nu se vedea cu vreun bărbat. Se concentra, evident, pe carieră și nu avea timp de partea romantică a vieții. Poate peste un an sau doi, după ce se mai liniștesc lucrurile la birou. Se simțea totuși singură și i-ar fi prins bine un prieten în plus cu care să mai iasă din când în când. Fără angajamente. Perfect! Norocul chiar îi surâdea lui Andrei.

Din postura de erou care se pare că îi salvase cariera Laurei, Andrei reveni în scurt timp cu o invitație la o cină romantică, la un restaurant elegant, cu flori, lumânări și tot tacâmul. Până la urmă, Laura trebuia răsfățată, doar muncea ca o nebună de dimineața până seara. Urmară alte întâlniri, din ce în ce mai romantice și mai fierbinți. Laura îi plăcea tot mai mult. I se părea că e combinația ideală de femeie independentă, suficient de ocupată cât să nu îl bată la cap din zece în zece minute cu tot felul de prostii muierești, dar cu doza optimă de dependență emoțională care să-i permită un joc dulceag de-a relația serioasă în care, de fapt, el să nu fie cu adevărat implicat. Oricât de mult i-ar fi plăcut Laura, n-avea nicio intenție să devină monogam sau să se lege la cap cu o relație stabilă, pe termen nedefinit.

Nu-și propusese neapărat să alerge după alte femei. Sincer, era și el mult prea ocupat cu afacerea proprie ca să facă din asta o preocupare în sine. Dar nu-și refuza niciun flirt care pica din senin, vorba aia, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place.

Lucrurile mergeau bine cu Laura, se înțelegeau de minune, petreceau destul de mult timp împreună, când la unul, când la altul. Nu simțea că e încă momentul să îi propună să se mute la el, așa că se mulțumea cu viața lor de nomazi. Mai ales că, în felul ăsta, nu-și pierdea libertatea și nici intimitatea propriei locuințe. Apoi apăru în viața lui Sandra.

Zborul spre Berlin avea o mică întârziere, așa că toți pasagerii se foiau de colo-colo prin sala de așteptare. El stătea liniștit pe scaun, ba chiar profita de micul răgaz pentru a termina o prezentare pentru întâlnirea de a doua zi. Își ridica din timp în timp privirea spre o tipă brunetă, îmbrăcată într-un tricou extrem de decoltat și blugi largi, dar prin care îi putea ghici formele voluptoase. Femeia vorbea destul de tare la telefon și îi povestea persoanei de la capătul firului despre întârzierea zborului și despre faptul că riscă să piardă o legătură cu un alt zbor. I se părea că avea o voce sexy, de fapt, i se părea că tipa e foarte sexy, pur și simplu. Ce noroc să aibă să stea lângă ea în avion? Un noroc chior, bineînțeles.

Sandra se așeză lângă el, pe locul dinspre culoar, prezentându-se cu un zâmbet discret și cu vocea aia atât de senzuală. Andrei, răspunse și el cu vocea gâtuită de emoția unui noroc atât de chior. Sandra era foarte diferită de Laura. Pe lângă sex appeal-ul care îl înnebunea, pur și simplu, Sandra părea o femeie nonconformistă, extrem de sigură pe ea și aventuroasă. Mergea la fratele ei, stabilit în Germania, în Frankfurt. Nu găsise un zbor direct, așa că trebuia să facă escală în Berlin. Era programatoare, dar avea o pasiune  pentru fotografie și plănuia să organizeze o serie de expoziții în București și poate în Germania. Și călătorea destul de mult. Îi spuse chiar că îl găsește foarte atrăgător și că dacă vrea, se pot întâlni când se întoarce la București. Andrei fuse inițial surprins de propunere, dar i se păru imediat extrem de incitant. Nu-și amintea să fi fost invitat în oraș de o femeie, și în niciun caz de o tipă pe care să o fi cunoscut-o cu jumătate de oră înainte.

La Berlin, în aeroport, Sandra află că pierduse legătura cu zborul către Frankfurt, însă compania le asigura un alt transfer, mâine la aceeași oră. Ce să facă de una singură în Berlin până mâine? Și nici nu are unde să doarmă. Andrei, super-eroul, salvează din nou o domniță în nevoie, oferindu-i casă și masă, free of charge, la hotelul unde era cazat. Nu putea petrece ziua cu ea, deci trebuia să se descurce, să-și umple timpul și apoi să ajungă singură la aeroport, dar îi putea oferi o noapte de neuitat, într-un hotel din centrul Berlinului.

Noaptea albă din Berlin se transformă în multe nopți albe în București și alte capitale ale Europei unde afacerea lui Andrei părea că are potențial de dezvoltare. Laura se bucura enorm pentru succesul lui Andrei și era destul de ocupată de propriul urcuș pe scara ierarhică din compania unde își petrecea mai mult de trei sferturi din zi. Începuse, totuși, să-l iubească și bătea apropouri despre mutatul împreună și planuri mai serioase de viitor.

(va urma)

Citește și Nu e nimic suspect în povestea asta. Și totuși…