Jane Fonda ( născută în 21 decembrie, 1937) este actriță, scriitoare, activist politic, model și profesor de fitness american, la fel de frumoasă și înțeleaptă, atunci și acum:

„Un bărbat se poate bucura de toate anotimpurile vieţii, dar o femeie nu are dreptul decât la primăvară.”

„După ce aţi trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveţi foarte mulţi ani în faţă şi pentru că nu puteţi lua cu voi nimic atunci când vă duceţi, n-are rost să mai fiţi preocupaţi să economisiţi. Aşadar, cheltuiţi banii pe care i-aţi pus deoparte, faceţi excursii, cumpăraţi ce vă face plăcere şi dăruiţi ce vă puteţi permite. Nu vă gândiţi să lăsaţi chiar tot ce-aţi agonisit copiilor şi nepoţilor, pentru că, nu-i aşa, nu vreţi să-i transformaţi în nişte paraziţi care aşteaptă cu nerăbdare ziua în care veţi muri.”

„O zi din viaţă fără un moment de bucurie este o zi pierdută. O zi care aduce un moment de bucurie este o zi câştigată. Un suflet optimist vindecă boala mai repede. Iar un suflet fericit nici nu are ce vindeca, pentru că nu cunoaşte boala… Păstraţi-vă o stare de spirit pozitivă, faceţi mişcare în fiecare zi, întotdeauna afară, la soare, mâncaţi multe alimente care conţin vitamine şi minerale, şi veţi avea toate şansele să mai trăiţi 30-40 de ani în deplină sănătate şi vigoare. Bucuraţi-vă de ceea ce aveţi şi de tot ce vă înconjoară. Şi nu uitaţi de prieteni. Ei sunt una din bogăţiile vieţii.”

Nu cred că există femei pe care înaintarea în vârstă să nu le înfioare, chiar dacă nu întotdeauna fac vizibil acest lucru sau îl mărturisesc, considerându-l o slăbiciune. E în structura noastră interioară și în determinările noastre genetice o frământare ce se amplifică, odată cu trecerea anilor.

Specialiștii confirmă faptul că femeile sunt de două mai predispuse la ceea ce se numește „depresia de vârstă” decât bărbații, iar aceasta atinge punctul critic în jur de 44-45 de ani, fiind generată de cauze fiziologice ( modificarea echilibrului hormonal și apariția menopauzei) și psihologice (insatisfacții, rutină, neîmpliniri etc).

În 1933, Carl Jung spusese: „Ne trezim în cealaltă jumătate a vieții total nepregătiți… dar nu putem trăi dup-amiaza vieții așa cum am trăit dimineața ei, pentru că lucrurile care ni s-au părut atunci mărețe, acum par insignifiante, iar ceea ce a fost real în zorii zilei va deveni o minciună seara.”

Ce grele adevăruri! Ne înserăm pe nesimțite, iar când realizăm cu luciditate acest lucru avem deja revelația cruntă a trecerii implacabile a timpului. Bine că nu toată lumea simte așa, poate doar cei pesimiști. Dar, încă o dată, timpul trece și pentru optimiști.

E mai dificil pentru noi, femeile, pentru că noi purtăm povara și responsabilitatea unei familii, iar asta înseamnă că, pentru o perioadă bună de timp, am fost în centrul atenției. Puternice, zâmbitoare, gata de mutat munții din loc. Acum, „on the wrong side of the 40-ies”, cum bine spun englezii („pe partea greșită a anilor 40, 50), celorlalți începe să li se pară că „o luăm razna”, că suntem puse pe harță, că nimic nu ne mai poate satisface, deși nu cerem mai mult decât până atunci, devenim sâcâitoare, redundante, deranjăm. Și, dintr-o dată, ne vedem puse la colț, iar umbra amenințătoare a căderii în anonimat ni se pare tot mai apăsătoare. Un sentiment că devenim din ce în ce mai invizibile pentru ceilalți ar putea declanșa în noi o criză serioasă, dacă n-am putea găsi resorturile de înțelegere și răbdare care să ne ridice la suprafață. Ni se pare că nu mai suntem în poziția de lider și că energia, forța și frumusețea de odinioară încep să pălească. Generațiile noi vin puternic din spate și avem termeni de comparație care sunt în defavoarea noastră. Începem din ce în ce mai mult să ne privim în oglindă, cu teama că ni se înmulțesc ridurile, că pielea devine tot mai flască, ni se spune că „avem o vârstă” la care nu ne mai putem permite să facem una și alta, sau să ne îmbrăcăm „tinerește”. Ochiul critic al societății românești, paralizată în tipare și mentalități învechite, ține să fie mereu asupra noastră, cu așteptări (mai bine zis pretenții) exagerate uneori.

Trist: românca așteaptă pensia ca să se ocupe de nepoți (ceea ce e nobil și onorant, dar nu ca scop exclusiv), pe când femeile din Occident, moderne în concepție și înfățișare, fără complexe de vârstă, călătoresc și iau viața de la capăt, bucurându-se de fiecare zi.

În familie, locul nostru este luat, încet, dar sigur, de prietenii/prietenele copiilor noștri, iar în cuplu de problemele (a se citi rutina) zilnică. Nu mai emanăm erotism și senzualitate, pentru că ceilalți ne vor serioase și așezate. Până la depresie mai e doar un pas, dar contează foarte mult pe cine ai aproape. Cu puțin noroc, vom fi avut mână bună în alegerea partenerului de viață (etern sau temporar), care să ne dea confortul de a-și asuma dragostea pe care ne-o poartă exact ca la început, nealterată de schimbările prin care trecem.

Extrem de impresionantă scena dintr-un serial american, în care Jane Fonda exprimă, într-un rol magistral, exact această suferință (se poate spune așa, pe bună dreptate) a femeii, atât de dificil de mărturisit.

Răspunsul bărbatului este neprețuit. Dacă e film, nu înseamnă că nu se poate întâmpla și în realitate, nu-i așa?

Viața bate filmul!

Citiți și Viața te poate surprinde în orice clipă…