Puține romane au traversat epocile cu aceeași forță precum „Jane Eyre” — un amestec unic de romantism, gotic și dramă morală, care continuă să fascineze cititori și cineaști deopotrivă. De la apariția sa, în 1847, povestea tinerei guvernante ce refuză să-și sacrifice demnitatea în numele iubirii a fost ecranizată în nenumărate forme, fiecare versiune încercând să surprindă, în felul ei, flacăra interioară a eroinei. În acest context, filmul din 2011, regizat de Cary Joji Fukunaga, se distinge printr-o originalitate subtilă: nu doar repovestește romanul lui Charlotte Brontë, ci îl traduce într-un limbaj cinematografic modern, cu o coerență vizuală și emoțională remarcabilă. Departe de simpla ilustrație academică, Fukunaga construiește o atmosferă gotică reținută, un ritm fragmentat prin flashback-uri și un portret al lui Jane care respiră luciditate și forță interioară. Această adaptare dovedește că un clasic nu îmbătrânește — ci renaște cu fiecare generație care îndrăznește să îl recitească pe ecran.

Jane Eyre © Focus Features

Bunăoară, cineastul Cary Joji Fukunaga își începe adaptarea cu Jane rătăcind pe câmpii, ruptă de Thornfield, și o face nu din capriciu, ci ca să impună o perspectivă: filmul va decupa romanul prin memorie și febră morală, nu prin relatare lineară. Scenariul Moirei Buffini comprimă episoadele Lowood și St. John, privilegiază segmentul Thornfield și folosește flashback-uri ca să țină permanent în tensiune conflictul interior al eroinei — o „citire” modernă, alertă, dar în esență respectuoasă cu nervul moral al romanului, chiar dacă abandonează o parte din minuțiozitatea parcursului inițial al lui Brontë. Așadar, Fukunaga și Buffini sunt consecvenți cu litera / spiritul romanului — nevoia lui Jane de a-și păstra demnitatea și autonomia —, dar aleg să condenseze pedagogia suferinței de la Lowood și episodul „exilului” la Rivers, pentru a lărgi zona de magnetism moral-erotic de la Thornfield. E o fidelitate de spirit, nu de literă: narațiunea păstrează melanjul de gotic, realism și Bildungsroman, însă ritmul e de cinema contemporan.

Jane Eyre © Focus Features

În acest context, Adriano Goldman filmează în cheie gotică reținută: interioare cu lumini mâncate de umbre, fețe aprinse de flăcări de lumânare, ferestre tăiate ca niște incizii în piatra rece — o imagine „de atmosferă”, care pune în prim-plan claustrarea personajelor. Rezultatul a fost lăudat pe bună dreptate încă de la lansare: o eleganță sobră care combină naturalismul cu neliniștea gotică. De asemenea, montajul Melaniei Oliver sprijină construcția pe flux de memorie; narațiunea respiră între febril și meditativ, fără să piardă coeziunea emoțională în salturi temporale. Cel mai important, partituralui Dario Marianelli joacă rol de conștiință: teme lungi, frânte, cu un vioară-solo pregnantă (Jack Liebeck) ce „trage” firul dorinței și al refulării dintre Jane și Rochester. Partitura se sprijină pe vioara-solo a lui Jack Liebeck — detaliu care explică „firul” sonor continuu al filmului, de la dor la neliniște.

Jane Eyre © Focus Features

Mia Wasikowska oferă poate cea mai „brontëană” Jane de cinema: lucidă, modestă fără a fi ștearsă, capabilă să exprime, cu o privire, o pagină întreagă de monolog interior. Michael Fassbender propune un Rochester nervos, modern, mai puțin byronic-grandilocvent, mai mult bărbat rănit și retractil. Prezențele lui Judi Dench (o Mrs. Fairfax cu umor sec) și Jamie Bell (St. John, văzut aici ca o alternativă „morală” lipsită de căldură) ridică densitatea umană a universului de la Thornfield. Distribuția e notabilă și prin Sally Hawkins (o Mrs. Reed de o mare cruzime „domestică”) și Imogen Poots (Blanche Ingram).

Jane Eyre © Focus Features

Cadrul natural, Haddon Hall, folosit drept Thornfield (și de BBC în 2006, dar impus ca „standard” încă din 1996 de Zeffirelli), conferă filmului o patină istorico-materială pe care decorurile construite rar o egalează; Broughton Castle, locațiile din Derbyshire și Dales adaugă acea asprime nordică de care povestea are nevoie. Rezultatul acestor selecții înseamnă spații care „respiră” istorie și frig, cu texturi care potențează psihologia.

Jane Eyre © Focus Features

„Jane Eyre” (2011) este, în fond, un film despre dreptul la autodeterminare: romantismul există, dar numai după ce femeia își afirmă clar condițiile — demnitate, egalitate, adevăr. De aici decurg toate opțiunile formale: imaginea severă, montajul care o ține pe Jane drept busolă, muzica ce evită lirismul expansiv, decorurile care nu „înfrumusețează” suferința.

Jane Eyre © Focus Features

Într-o cultură a adaptărilor care deseori estetizează opera scriitoarei Charlotte Brontë, cineastul  Fukunaga oferă un echilibru rar între poezie vizuală și luciditate morală. Dacă doriți fidelitate exhaustivă, ecranizările din 2006 sau 1983 rămân repere; dacă doriți un film care respiră prezent și memorează esența lui Brontë, versiunea din 2011 este cea mai bună opțiune.

Jane Eyre © Focus Features

Așadar, această versiune rămâne o ecranizare matură, aproape exemplară, care — fără să fie complet „enciclopedică” precum seriile BBC — surprinde spiritul romanului și îl traduce într-un limbaj de cinema rafinat și viu. Adaptarea „Jane Eyre” (2011) nu e doar o reconstituire victoriană, ci un film viu, cu tensiune emoțională actuală — un gotic elegant, unde pasiunea și libertatea interioară se ciocnesc sub privirea unui regizor modern. Pentru spectatorii de azi, este dovada că un clasic poate fi intens ca un thriller și tandru ca o confesiune.

   
Regia: Cary Joji Fukunaga
Scenariul: Moira Buffini
Imaginea: Adriano Goldman
Montajul: Melanie (Ann) Oliver
Muzica: Dario Marianelli (cu interpretare de Jack Liebeck; dirijor/orchestrator: Benjamin Wallfisch)
Costumele: Michael O’Connor – creat cu minuțiozitate istorică, bazate pe modele, textile, tipare și detalii autentice ale secolului XIX
Distribuția:  

 

Mia Wasikowska (Jane Eyre), Michael Fassbender (Edward Rochester), Judi Dench (Mrs. Fairfax), Jamie Bell (St. John Rivers), Sally Hawkins (Mrs. Reed), Imogen Poots (Blanche Ingram)

Premii și nominalizări

Michael FassbenderNational Board of Review Spotlight Award (2011)

Michael FassbenderLos Angeles Film Critics Association Best Actor (2011)

Michael FassbenderEvening Standard British Film Awards Best Actor (2012)

Michael FassbenderSant Jordi Award Best Foreign Actor (2012)

Michael FassbenderIGN Summer Movie Awards Best Movie Actor și People’s Choice (2011)

Michael O’ConnorOnline Film & Television Association Best Costume Design (2012)

Michael O’ConnorInternational Online Cinema Awards (INOCA) Best Costume Design (2012)

Michael O’ConnorGold Derby Awards Costume Design (2012)

Karl ProbertGlobal Nonviolent Film Festival Jury Prize for Best Art Direction (2012)

Nominalizări importante

Michael O’ConnorAcademy Award (Oscar) Best Costume Design (2012)

Michael O’ConnorBAFTA Best Costume Design (2012)

Michael O’ConnorCritics’ Choice Awards Best Costume Design (2012)

Michael O’ConnorCostume Designers Guild Awards Excellence in Period Film (2012)

Michael O’ConnorSatellite Awards Best Costume Design (2011)

Michael O’ConnorEvening Standard British Film Awards Technical Achievement nomination (2012)

Mia WasikowskaBritish Independent Film Awards Best Actress (2011)

Mia WasikowskaAustralian AACTA International Best Actress (2012)

Cary Joji FukunagaGoya Awards Best European Film (2012)

Moira BuffiniUSC Scripter Award nomination (2012)

Dario MarianelliInternational Film Music Critics Award (IFMCA) Best Original Score for a Drama Film (2012)

Dorian Award (GALECA)Unsung Film of the Year nomination (2012)

AACTA International AwardsBest Actress nomination, Mia Wasikowska (2012)