A Long Way Down – destinul e continuitatea dintre ceea ce eşti şi ceea ce ţi se întâmplă.

Născocitorul îndrăgitelor cărţi High Fidelity şi About A Boy (ecranizate cu succes), scriitorul Nick Hornby, aduce în atenţie dictonul lui Sartre – “Iadul sunt ceilalţi.” – într-o poveste plină de umor british,  A Long Way Down. Așadar, cineastul francez Pascal Chaumeil (Heartbreaker), secondat de scenaristul Jack Thorne, se lansează în ecranizarea acestei istorioare pline de amuzament, dar, mai ales haz de necaz, într-o manieră de sitcom britanic.

A Long Way Down/Movie Poster © Magnolia Pictures

Astfel, patru oameni diferiţi (dar complementari !) ajung să se reunească într-un grup – ca un surogat de familie -, pentru a trece mai uşor peste depresia din ajunul Anului Nou. Desigur, fiecare relaţie (aici, camaraderie) are suişurile şi coborâşurile ei. Situaţiile neprevăzute le vor experimenta şi cei patru străini, în căutarea unui pic de căldură şi de fericire. În vreme ce lumea londoneză petrecea Revelionul, Martin Sharp (Pierce Brosnan), un fost realizator T.V. , căzut în dizgraţie din cauza unei relaţii cu o minoră, încearcă să se arunce de pe Topper House, folosindu-se şi de o ditai scara mobilă.

În timp ce el ezită, în urma sa, se lasă descoperită o femeie timidă, Maureen (Toni Collette), care-şi dorea să facă acelaşi lucru.

Cu un strat gros de umor negru, dialogul politicos dintre cei doi se ocupă cu ordinea în care se vor sinucide. Discuţia este întreruptă de apariţiile altor două persoane, Jess (Imogen Poots) şi J.J. (Aaron Paul). Tânăra excentrică, cu alură de prinţesă dezmoştenită, doreşte să pună capăt suferinţei (deşi provenea dintr-o familie înstărită, avea mari probleme emoţionale), explicând situaţia într-un şuvoi colocvial-argotic (în stilul “ce-i în guşă e şi-n căpuşă”). Ultimul sosit, în acest cvartet bizar, este J.J. care îi întreabă cinico-distractiv cine-a comandat pizza (el fiind unul dintre “băieţii care aduc pizza” în Londra). Careul depresivilor reuniţi pe acoperişul clădirii londoneze încercă să explice disperarea, ornând-o cu platitudini pop-psihologice. Fiecare dintre cei patru este un clişeu la vedere, niciunul nefiind capabil să exprime ceva original. În felul acesta, cineastul a pus disperarea în abis, încercând să dea un sens destinului fiecăruia.

Cei patru se văd nevoiţi să semneze un “pact” pentru a face faţă purgatoriului, fixând şi un termen limită – ziua Sf. Valentin (alt moment de criză “existenţială” postmodernă). Micuţa Jess îi târăşte într-o amuzantă poveste semi-senzaţională creând “Topper House Four”.  Sunt făcuţi vedete peste noapte, graţie mass-media. Seria de aventuri prin care trebuie să treacă dezvăluie triste adevăruri despre viaţa unui “mincinos de profesie”, cum îl numeşte Jess pe fostul realizator T.V., despre suferinţele unei fete de politician (“săraca fată bogată”), despre durerea unei femei de cincizeci de ani ce şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă îngrijind, singură, un copil cu handicap psiho-motor grav sau despre neîmplinirile unui american deziluzionat în iubire, ratat şi în cariera muzicală rock.

Aaron Paul, Imogen Poots, Toni Collette, Pierce Brosnan © Magnolia Pictures

Alăturând contrastele din viaţa celor patru personaje, A Long Way Down încearcă să demonstreze că destinul e continuitatea dintre ceea ce eşti şi ceea ce ţi se întâmplă. Scenariul este în aşa fel brodit încât să-i ofere fiecărui personaj un motiv serios de reevaluare a situaţiei şi de găsire a unei şanse pentru a da sens vieţii. Sinuciderea ratată le oferă protagoniştilor alternative pentru un nou start. După o (deloc credibilă) mini-vacanţă în Mallorca, grupul celor patru se desparte temporar; fiecare se confruntă individual cu ceea ce înseamnă asumarea reală a propriului destin. Muzica lui Dario Marianelli susţine povestea năstruşnică şi-i ajută pe spectatori s-o înghită ca pe-o “căpşună”. Distribuţia însumează un careu de artişti plini de farmec, iar puternicul accent britanic face şi mai digerabilă această poveste plină de umor negru. Pentru spectatorul care încă nu a citit romanul lui Nick Hornby, ecranizarea A Long Way Down poate fi un agreabil substitut ce-l poate ajuta să înţeleagă faptul că viaţa trebuie luată aşa cum vine – să ştii numai să compensezi neplăcerile şi greul ei cu tot ceea ce este bun şi frumos.

A Long Way Down

Regizor: Pascal Chaumeil
Scriitor: Nick Hornby
Scenarist: Jack Thorne
Compozitor: Dario Marianelli
Operator: Ben Davis
Producător: Finola Dwyer
Monteur: Barney Pilling, Chris Gill

Distribuţia:
Aaron Paul (J.J.)
Imogen Poots (Jess Crichton)
Pierce Brosnan (Martin Sharp)
Toni Collette (Maureen)
Tuppence Middleton (Kathy)
Sam Neill
Rosamund Pike

Via WebCultura

Mădălina Dumitrache

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent”.