„Jealousy” și Jacob Gade

Care femeie nu a fremătat- cuprinsă de brațele iubitului – în ritmul și dulceața pasională a tangoului „Jealousy”? Nu-l știți? Ba da, vă spun eu, (re)ascultați-l aici:

 

Ce amintiri răscolitoare, ascuțișuri de trădări și dureri, vise pastelate de tânără castă sau desfătări (ne)vinovate stârnește muzica lui?!

Despre Jacob Gade însă, creatorul acestuia, cunoaștem, cred, prea puțin.

Dacă acordurile înfiorate ale sufletului său răzbat până astăzi, la o sută patruzeci de ani de la nașterea sa, ca un lucru firesc luat de-a gata și aproape nelipsit din compunerea oricărei serate romantice, atunci de ce n-am scotoci puțin prin ”podul lui cu amintiri” ?!

Luminița Giurgiu (foto din arhiva personală)

 

Născut în Vejle, Danemarca pe 29 noiembrie 1879, Jacob Thune Hansen Gade a crescut într-o familie de muzicieni. Bunicul și tatăl cântau muzică populară la petreceri, astfel că Jacob, de la o vârstă fragedă, a început să cânte și el, devenind un membru al grupului muzical familial. Avea nouă ani cand și-a facut debutul ca trompetist. Fiind o adevărată atracție, doar un an mai târziu, a fost invitat la Copenhaga pentru a deveni solist în orchestra Grădinii Tivoli, faimosul parc de distracții. A continuat să studieze vioara, mai întâi cu tatăl său și mai târziu cu profesori de specialitate și, mânat de ambiție și talent, a decis să se mute în capitală. Se visa dirijor de orchestră și compozitor de valsuri, valsul era atunci pentru el încununarea frumuseții muzicale. Jacob este exemplul copilului care pleacă de acasă și vrea să cucereasca lumea, având ca unic bagaj darul talentului său. Fără bani, dormind pe unde apuca, a lucrat în mici cafenele, a compus multă muzică în ritmuri dansante, și, cam doi ani mai târziu, la optsprezece ani, prin anumite conexiuni, a fost chemat să cânte la o operetă în Frederiksberg, centrul de divertisment al acelor timpuri.

Publicarea pentru prima dată, în anul 1900, a uneia din piesele sale muzicale intitulate “Der er sollys i modne druer” (The sunshine on the ripe grapes), ale cărui versuri aparțineau lui Lorry Feilberg – cel care l-a descoperit, a declanșat o popularitate crescândă a cântecului. Cântat și de către Elna From, o actriță de teatru cu zece ani mai în vârstă decât Jacob, acesta a sunat măiastru și a pus pe portativ prima lui dragoste. Ei nu s-au căsătorit niciodată, dar au avut trei copii și s-au despărțit în anul 1906. Doi ani mai târziu s-a căsătorit cu o altă actriță, Mimi Mikkelsen, cu care a trăit până la moartea acesteia, în anul 1951.

S-a alăturat mai multor orchestre până când a ajuns să-și conducă propria sa orchestră. Compozitor prolific, nu s-a dezis de muzica dansabilă. Recunoașterea de care a ajuns să se bucure a făcut ca în 1909 să fie angajat de faimosul Hotel Bristol situat în piața principală din Copenhaga. Mai târziu, în 1914 a început să conducă orchestre care au concertat în teatre și în cele mai importante cinematografe ca acompaniament la filmele mute. În același timp a susținut o serie de concerte în calitate de solist violonist, interpretând inclusiv compoziții ale lui Paganini. Tot atunci, în calitate de compozitor a scris valsuri cu titluri în limba franceză. A adoptat mai multe pseudonime ca Maurice Ribot, Leon Bonnard, James Wellington, Fred Marshall și Jascha Tjenko motivând că acestea i-au oferit acea tușă internațională, facându-l cunoscut. Principalul ziar al orașului îl menționa drept rege al valsului și da!, visul său din copilărie a devenit realitate.

O altă experiență și satisfacție extraordinară i-a adus, în 1919, călătoria la New York. Aici a fost ales, într-un concurs, pentru a se alătura Orchestrei Filarmonice din New York și, timp de doi ani s-a dedicat exclusiv muzicii clasice.

S-a întors în țara sa pentru a conduce orchestra cinematografului Palads Cinema și pentru a compune și aranja muzică interpretată în timpul proiecției filmelor. Atunci a compus „Jealousy”. Se spune că, aflat undeva lânga o moară de vânt departe de oraș și citind în ziar, sub titlul Jealousy, cum un bărbat și-a ucis soția din gelozie, inspirația unduiosului, dramaticului tango l-a atins cu aripile sale antrenate tumultuos în bătaia lor de către elicea eoliană. A fost pentru prima, sau a câta oara?, când  energia vântului, dublată de suflul violent al exploziei geloziei, s-a transformat miraculos într-o furtună sufletească creatoare.

Perioada sa de aur a durat până în 1929, moment care coincide cu sfârșitul erei filmului mut. Dar asta nu l-a afectat și în 1931 a deschis teatrul National Scala, acolo continuându-și neostoit, cu eleganță, muzica de divertisment pentru dans. Cariera sa de lider de orchestra și de solist în fața publicului s-a încheiat prin proprie decizie.

Tango-ul său Jealousy, cunoscut și ca ”Tzigane tango Jalousie”, a fost un hit la nivel mondial. Interpretat și dăruit lumii pentru prima dată în data de 14 septembrie 1925, la premiera filmului american „Don Q. Son of Zorro”, cu Douglas Fairbanks și Mary Astor în distribuție, acesta a pus Danemarca pe harta lumii muzicale. „Jalousie” s-a născut ca instrumental, dar mai târziu în fiecare țară a fost scrisă și o versiune lirică, în funcție de gust și preferințe comerciale. După înregistrarea lui Arthur Fiedler cu faimoasa Orchestra Pop Boston, a trezit aproape imediat atenția internațională. De atunci, considerat un adevărat standard, a fost folosit în mai multe producții de la Hollywood și a fost înregistrat de personalități precum Placido Domingo și Yehudi Menuhin.

În anii ’70, pe baza rapoartelor privind redevențele sale, s-a estimat că, de când a fost scris, a fost interpretat de un anumit muzician profesionist undeva în lume în fiecare minut al fiecărei zile și a fost transmis mai des decât orice alt cântec până când Lennon și McCartney l-au așezat pe locul al doilea cu răscolitorul ”Yesterday”.

După „Jalousie”, Jacob Gade s-a dedicat exclusiv compoziției muzicale, pensionat și cu sediul într-o casă de țară unde s-au născut, printre altele, „Rhapsodietta” și un alt tango „Romanesca”, două adevărate bijuterii publicate la Copenhaga și la Paris. Invazia naziștilor din 1940 a îndurat-o așezându-se pe insula Fiskerleje, unde a continuat să compună. Un alt vals de succes: „Capricios” și de asemenea, alte tangouri ca „El matador”, „Tango charmeuse” și „Tango Glamour” au luat viață și au rămas de-atunci în lume să ne zbârlească neuronii și puful de pe ceafă.

Atunci când și-a întocmit testamentul, în 1956, el și-a exprimat dorința ca toate proprietățile sale și redevențele viitoare să fie acordate unei fundații, create sub numele său, pentru a sponsoriza tineri muzicieni talentați. Iar dacă ceva atât de profund uman si artistic era de motivat, el a spus: „Îmi amintesc încă dificultățile financiare și educaționale pe care le aveam când eram tânăr, când am ajuns la Copenhaga cu scopul de a trăi din muzică”.

În mod paradoxal, cea mai pasională și elegantă formă de dans argentinian, tangoul, s-a născut muzical din vioara acestui danez, Jacob Gade.