Isadora Duncan și Serghei Esenin

S-au întâlnit în toamna anului 1921 în atelierul pictorului Alexei Yakovlev. La acea vreme, Isadora Duncan avea 44 de ani. Era o celebritate în Europa. Lui Vladimir Lenin i-a plăcut stilul ei de dans și a invitat-o să vină la Moscova și să deschidă o școală de dans. Isadora știa doar câteva cuvinte în limba rusă.

Pentru a-și face un nume, Isadora a plecat în Europa la vârsta de 21 de ani

S-a născut în San Francisco la 27 mai 1877 și a început să danseze de la o vârstă fragedă. „A respins rigiditatea baletului clasic și a dansat desculță, folosind ritmuri și mișcări mai naturale.”

În doar patru ani, cunoaște succesul la Londra, Viena, Budapesta și Berlin; la începutul anului 1904 deschide o școală de dans la Grünwald în Germania și în 1914 una la Paris.

Stilul său de dans era cu totul nou, ea reușea să interpreteze coreografic muzică de Beethoven sau alți compozitori clasici, fapt nemaîntâlnit până atunci și, din păcate, neapreciat în turneul pe care l-a efectuat în Statele Unite ale Americii, în anul 1908.

Când s-au întâlnit, în 1921, Serghei Esenin avea 25 de ani

Fiu de țărani, Serghei Esenin a început să scrie poezii la vârsta de nouă ani. După ce și-a publicat primele două cărți de poezie în 1916, a devenit unul dintre cei mai populari și iubiți poeți ruși. Poetul vorbea doar limba rusă.

De ce s-au căsătorit?

Isadora Duncan și Sergei Esenin s-au cunoscut în toamna anului 1921 și s-au căsătorit în mai 1922.

De ce s-au căsătorit? Era o diferență de vârstă de 19 ani. Nu puteau să vorbească unul cu celălalt. Ea nu cunoștea și nu putea înțelege poezia lui și, având în vedere că baletul clasic era în tradițiile rusești, rămâne sub semnul întrebării cât de mult o aprecia el ca mare dansatoare.

Scepticii s-ar întreba: s-au uitat unul la altul și s-au îndrăgostit?

Isadora Duncan și Serghei Esenin - între absurd și dramatic

Să ne uităm la viețile lor amoroase, înainte de a se întâlni

Din Encyclopedia Britannica aflăm:

„Viața ei privată, la fel de mult ca și arta ei, i-a ținut numele pe prima pagină a ziarelor datorită sfidării constante a tabuurilor sociale. Tatăl primului ei copil, Deirdre, a fost scenograful Gordon Craig, care îi împărtășea aversiunea față de căsătorie; tatăl celui de-al doilea copil, Patrick, a fost Paris Singer, moștenitorul unei averi în domeniul mașinilor de cusut și un proeminent patron de artă. În 1913 a avut loc o tragedie din care Duncan nu și-a mai revenit niciodată cu adevărat: mașina în care se aflau cei doi copii ai ei și bona lor la Paris s-a rostogolit în râul Sena și toți trei s-au înecat.”

Mai târziu, Isadora a mai avut doi copii din tați diferiți.

Înainte de a se căsători cu Serghei Esenin, Isadora Duncan și-a declarat de mai multe ori aversiunea față de căsătorie.

S-a îndrăgostit atât de mult de Serghei Esenin încât și-a schimbat părerea despre căsătorie? Sunt voci care spun că este puțin probabil, mai degrabă i s-a cerut să se căsătorească cu el și să îl ia din Uniunea Sovietică.

Dacă la început Serghei Esenin i-a susținut pe bolșevici deoarece credea că aceștia vor da pământ țăranilor, n-a trecut mult și el, dezamăgit, a început să critice guvernul în poeziile sale, ceea ce ar fi putut determina guvernul să vrea să scape de el.

Cât despre decizia lui Serghei Esenin de a se căsători cu Isadora, aflăm din New World Encyclopedia:

„Înzestrat cu o înfățișare frumoasă și o personalitate romantică, poetul se îndrăgostea frecvent… Prima căsătorie a avut loc în 1913, cu o colegă de la editură, pe nume Anna Izryadnova, cu care a avut un fiu, Iuri. (în timpul epurărilor staliniste, Iuri Yesenin a fost arestat, murind în 1937 într-un lagăr de muncă din Gulag).

În august 1917, Esenin s-a căsătorit pentru a doua oară cu actrița Zinaida Raikh. Cu ea a avut o fiică, Tatiana, și un fiu, Konstantin.”

Mii de femei au visat la Serghei Esenin și este foarte puțin probabil ca acesta să se fi căsătorit cu Isadora Duncan pentru că s-a îndrăgostit de ea. Este foarte probabil s-o fi făcut pentru a putea ieși din Uniunea Sovietică. După căsătorie, Esenin și-a însoțit soția într-un turneu prin Europa și Statele Unite. El spera că va fi acceptat foarte bine în Statele Unite și în Europa, unde erau mulți ruși.

Cu toate acestea, la acea vreme, pe ambele continente mulți credeau că cei doi soți erau agenți sovietici, iar rușii din străinătate nu doreau să aibă nimic de-a face cu Serghei Esenin. Ce putea să facă? Știa doar limba rusă, nu putea comunica cu propria soție, nu avea prieteni.

Serghei a început să bea. Faptul că a distrus camere de hotel a fost foarte mediatizat în presă.

Esenin s-a întors în Uniunea Sovietică în 1923

A publicat câteva poezii noi. A văzut că guvernul a început o campanie de distrugere a țăranilor, dar el nu a putut face nimic în acest sens. Serghei a încercat să se refugieze în dragoste.

„…s-a încurcat imediat cu actrița Augusta Miklashevskaya și se crede că s-a căsătorit cu ea în cadrul unei ceremonii civile, deși se știe că nu a obținut niciodată divorțul de Isadora Duncan. …în același an a avut un fiu, Alexandru, cu poeta Nadejda Volpin…” Alexandru Esenin-Volpin a crescut și a devenit un poet proeminent, disident și matematician.

„Ultimii doi ani din viața lui Serghei Esenin au fost caracterizați de un comportament haotic și turmentat, dar și de creația unora dintre cele mai faimoase poezii ale sale.

În primăvara anului 1925, un Serghei extrem de instabil, a cunoscut-o și s-a căsătorit cu cea de-a cincea soție a sa, Sophia Andreevna Tolstaia, nepoata celebrului romancier rus din secolul al XIX-lea, contele Lev Tolstoi. Ea a încercat să îl ajute, dar acesta a suferit o cădere psihică completă și a fost spitalizat timp de o lună.

… La două zile după ce a fost eliberat, de Crăciun, și-ar fi tăiat încheietura mâinii și ar fi scris un poem de adio cu propriul sânge, spânzurându-se apoi de țevile de încălzire din tavanul camerei sale din Hotelul Anglettere din Sankt Petersburg. A murit la vârsta de 30 de ani. Unii cred că sinuciderea a fost pusă în scenă și că, de fapt, a fost ucis de agenții GPU, deși nu există nicio dovadă reală pentru această teorie.”

După ce Serghei Esenin a părăsit-o pe Isadora Duncan „… cariera ei de actriță s-a diminuat și a devenit … cunoscută pentru problemele sale financiare, viața amoroasă scandaloasă și bețiile publice prea frecvente…”

Je vais à la gloire!

Isadora a murit în noaptea de 14 septembrie 1927, la Nisa… a avut parte de o moarte pe cât de absurdă pe atât de dramatică: a murit ștrangulată de eșarfa de mătase pe care o purta în jurul gâtului, agățată sub o roată atunci când a pornit automobilul…

„Azi-noapte, 14 septembrie 1927, pe Riviera Franceză, în Nisa, cunoscuta dansatoare Isadora Duncan a murit ca urmare a unui tragic şi nemaiîntâlnit accident. În vârstă de 50 de ani, Isadora Duncan se urcase într-un automobil decapotabil, la volan fiind Benoit Falchetto, de origine franco-italiană. Din maşină, Isadora Duncan i-a strigat prietenei sale Mary Desti şi altor câţiva amici cu care petrecuse seara: „Adieu, mes amis. Je vais à la gloire!” (Adio, prieteni, plec către glorie!) Automobilul a demarat, iar un colț al eşarfei uriașe în care se înfășurase, cadou de la Mary, să se prindă de roata din dreapta şi efectiv să o stranguleze, aproape decapitând-o…” A murit pe loc. 

foto sursa