Nu ești niciodată îndeajuns de bună, demnă de respect sau de vreun sentiment uman. Ești bună doar de folosit și aruncat, dar și atunci, pentru că îl chinuie vinovăția, trebuie să te umple de ocară. Trebuie să fi fost prea grasă, prea proastă sau prea deșteaptă. Să fi fost prea accesibilă sau prea fițoasă, prea rebelă sau prea cuminte, prea dezinvoltă sau prea timidă, prea previzibilă sau prea apucată.
Indiferent ce ți-ai dori trebuie înfrânt, înnăbușit în fașă. O femeie dezirabilă trăiește într-o perpetuă anulare de sine. Nu contează că aspiră la o carieră, la împlinirea unei vocații sociale sau la o viață sexuală cu bărbatul oficial, nu are voie să aibă dorințe proprii, menirea ei e să îl servească, să îi ofere ce are el nevoie, să fie la cheremul lui, să se ocupe de el și de copii.
E o minciună ce spun activiștii că femeile nu sunt lăsate să gândească sau să se exprime că nu ar avea libertăți. În prezent, în Europa, sunt lăsate să fie și să facă absolut orice cu condiția să nu aibă nici un fel de așteptări de la bărbați. Orice dorință trebuie stârpită, strivită. Feminismul e o invenție masculină. Au vrut să scape de povara responsabilității, să se descotorosească de ideea că le datorează ceva femeilor. Nu am mai vrut să le protejeze, să le ofere un cămin sau o satisfacție cât de mică în relație cu ei. Le-au spus: sunteți pe cont propriu. Fiți libere, circulați prin junglă, nestingherite: să vă mănânce lupii. Fiți ale tututor, să vă încolțească și să vă siluiască după bunul plac, toți, cât sunteți tinere, și să vă arunce apoi la gunoi!
Cam asta e revoluția ”feministă”. Le dă tinerelor iluzia că ar avea niște frustrări care sunt de fapt inventate, ipotetice și virtuale (de statut social), nu autentic legate de fibra lor intimă, le inoculează dorințe artificiale, care ajung să le sugrume pe cele naturale, și le dă bărbaților șansa să dispună cum vor de trupurile și sufletele lor, sub pretext că sunt chestiuni care contează mai mult, care au mai multă valoare. Cât de abjectă e pretenția că o femeie normală aspiră mai mult la un statut social decât la a avea parte de dragoste? E bun și ăla, dar nu e fundamental. Dragostea e. Intimitatea e mult mai importantă decât cariera sau implicarea politică. Un om neiubit și nedorit e o epavă, un animal lipsit de demnitate umană, o vită de povară care trăiește doar pentru supraviețuire.
Asta e oferta reformatorilor sociali?
Sigur că e mult mai simplu să trăiești pe cont propriu decât să ai cea mai mică răspundere, să fii indiferent decât implicat.
Feminismul de bun simț educă bărbații și femeile să fie mai responsabili unii cu alții în cuplu, nu caută să destrame toate legăturile dintre ei, să instige la autonomie și libertăți fără temei, să vândă singurătatea la suprapreț sau să le îndemne pe femei să devină bărbate. Există și un curent sfios care încearcă să convingă bărbații să își asume responsabilități domestice, care e pro-familie și pro-cuplu, desigur, dar, cum spuneam, e strivit de furiile celor care fetișizează un tip de autonimie care alienează și degradează sufletul și care e focar de depresie nicidecum de împlinire.
Nimeni nu poate avea o viață demnă fără strop de intimitate și de iubire. Demnitatea e o chestiune care ține de un întreg mod de existență, nu de o imagine socială sau de un set de aptitudini.
Libertinajul e doctrina-minune pentru adolescenți întârziați, răsfățați, și pentru varii sortimente de impotenți, pentru narcisici și isterici, pentru toți cei care nu pot avea dimensiuna umanității celorlalți, care cred că menirea altor oameni este să fie la cheremul lor, instrumente ale plăcerii lor, pentru copilandri inapți să facă alegeri.
În mintea acestor ipochimeni femeia e instrument al plăcerii și obiect al dorinței, niciodată subiect doritor. Ea poate fi un umăr, o mână, o pereche de fese, e întotdeauna doar ce vor ei. Iubirea ei e muzica pe care o scot din ea, îi ating trupul așa cum ar cânta la pian. Femeia e pianul.
E tortul diplomat.
Ea nu are voință. Nu are dorințe. Dacă le are, fug rupând pământul. O insultă. Îi spuncă e o scorpie ”dominatoare” sau o atacă furibund, o siluiesc… În mintea lor femeia continuă să fie o mămă demnă doar să le caute în coarne, să le stea la dispoziție și să se auto-anuleze pentru ei. Răspunderea pe care o inculbă o relație adultă, și de care devin conșienți, îi pune în situația de a îi da liber: ”găsește-ți pe altul, eu nu sunt bun de tine” și de a continua să caute acea mamă-copil-independentă-virgină-supusă și dispusă să le înghită toate hachițele.
Bineînețeles că inițierea în masculinitate de care vorbește Jordan Peterson sparge cercul vicios al acestor amăgiri. Bineînțeles că bărbația are legătură cu raportarea la femeie ca la un subiect uman, cu abordarea ei ca ființă înzestrată cu voință și dorințe proprii. Plăcerea e dublată de răspundere, de datorie, pasiunea de angajament. Pentru bărbatul matur, femeia nu mai e simplu instrument al împlinirii lui, e un om înzestrat cu același grad de nevoi, aspirații, libertăți și dependențe.
