„De exemplu, câţi cititori, sau chiar câţi scriitori ştiu că unul dintre cei mai mari poeţi de limbă română (dau doar un exemplu) se numeşte Ion Mureşan şi este, calendaristic vorbind, echinoxist şi optzecist şi trăieşte la Cluj?”
Ana Blandiana (în „Ziua Literară” nr. 98, aprilie 2004)
drept urmare, iată:
Poemul de iarnă
Ion Mureșan
Ay nici lucrările zeilor nu-s atât de superbe ca o mare
cultură în declin
formele perverse și hermafrodite se înmulțesc asemeni celulei
canceroase
pe care iarna la gura sobei o poți urmări în plină perioadă
de rut
trăind chiar desfătări senzuale în fața microscopului.
Câtă migală câtă migală-exclam-și cu buzele umede
îmi sărut moartea pe botișor
sânt singur repede mă ascund într-o piele de cal și mă urc
în fereastră
cei care trec văd într-o fereastră o piele de cal singură
în sfârșit îmi mai spun dovedesc sentimente mai blânde față
de propria-mi nebunie.
Descriu lupta mea cu imaginea câinelui: dinții scrâșnesc în hârtia fotografică
ah, am reușit să-i mușc o ureche. Mama și tata s-au urcat
în podul casei
pentru a urmări lupta. Glorie glorie strigă și plâng fericiți.
Ei aud dinții mei scrâșnind în hârtia fotografică. Deschid
gura și le arăt
semnul puterii mele: un firicel de sânge amestecat în salivă.
Îhî, dragoste pentru natură. Și-a făcut în sânge crescătoare
de pești.
De, dragostea pentru natură nu lasă urme vizibile
dar tu ce să mai cauți în copilărie cu aceste picioare
păroase
pojarul varicela urticaria ți-ar da în cel mai bun caz doar
vagi senzații erotice…
(Înghite-ți vorbele fii respectuos și întinde-te odată pe
burtă!)
Gura mea e strâmbă gura mea e strâmbă gura mea e strâmbă
-îmi repet-
pentru ca mâine să cred asta din respect pentru memorie.
Pentru Dumnezeu să nu uit a săruta mâinile domnișoarei Elena
mâini tremurătoare ce par a strânge tot timpul o pasăre
de gât.
(Întinde-te odată pe burtă înghite-ți vorbele și fii
respectuos!)
II
S-a sfârșit și matriarhatul
În timpul lui am făcut multe fapte bune
Acum sâmbătă după amiaza e frig și nu mai am la ce mă gândi
Frumoasa doamnă îmi plânge pe umăr
„Laudă tututror tranzacțiilor comerciale”
Bolborosesc și număr orele care trec
„Cea mai minunată pasăre e Zeul Comerțului
Mâine dimineață vom începe să domesticim animale”
„Noi vom mânca averea bătrânului domn”
Cântă corul copiilor la marginea unei păduri
Cu fața spre fabulosul oraș până când
Li se fac dinții roz ca petalele de trandafir.
III
Atâta bunăcuviință cât la un mort iarna
după o noapte geroasă i se fac pe pupile flori de gheață
o splendoare
încă putem admira forma corpului gol în zăpada de pe
cântar în care iată
tocmai acum se cuibărește un câine roșcat. În sfârșit a vorbi
lângă flacăra unei lumânări
e la fel cu a vorbi la gura unei peșteri. Mai bine o mică
sindrofie cu ceai:
capul încărunțit al vecinului crește parcă direct din tăblia
mesei
când mă înfurii simt destinul-zise- tot ca pe o furie
dar mult mai mare
într-o bună zi te uiți în oglindă și vezi o negură deasupra
unei mlaștini
apoi trăiești mulțumit că ți-ai văzut glasul.
(Iei pixul și faci o mică socoteală pe burta mortului…)
Atât de singur încât pot să-mi închipui ce aș simți dacă aș
săruta un păianjen
și pot să-mi închipui că e atâta frig încât cuvintele
crapă în gură
și pocnesc ca pietrele în pustiu. Mai bine o mică sindrofie
cu ceai
la care să-mi miros pe furiș subsolurile ca pe niște plante
ocrotite de lege
și să mă exersez în lăudarea porțelanurilor.
Elena în rochie colorată de bal deschide ușa de parcă
ar deschide
gura unui câine-ham ham mă ridic din fotoliu
și încep să latru ham ham ham
Citiți un interviu din revista Sinteza care face lumină în tainele laboratorului de creație al poetului, născut la 9 ianuarie 1955, la Vultureni, Cluj.
„Omul contemporan are nevoie de poezie ca de hrană. Şi nu-i adevărat că se scrie puţină poezie. Se scrie foarte multă poezie. Dar eu sunt adeptul, susţinătorul şi promotorul unei teorii că se scrie, totuşi, puţină poezie. Unii spun că e inflaţie de poezie, dar nu e inflaţie. Teoria mea e ca în cazul unui organism bolnav; dacă apare o infecţie undeva, el secretă anticorpi, leucocite şi înconjură infecţia şi o neutralizează. La fel şi într-o societate bolnavă, poeţii sunt anticorpii sociali care înconjură răul, înconjură infecţia socială şi încearcă să o neutralizeze. Un poet nu este un hoţ, nu este un criminal; chiar dacă vorbeşte stângaci şi naiv şi împiedicat despre o floare, despre iubita lui şi o cântă în versuri tălâmbe şi cretine chiar. Dar este o încercare de a îndepărta răul, de a îndepărta urâtul din lume şi din preajma lui, e o încercare de a vedea lumea în culori frumoase şi de a şi-o face dragă, de a şi-o apropia, de a se împrieteni cu ea. De aceea, eu am un respect deosebit pentru toţi poeţii proşti; i-am numit starea de preliteratură. Aceştia sunt poeţi fericiţi. Am, de exemplu, la cenaclul de la UBB un poet din Apahida care a scris 13 volume de poezie, cu vers clasic, cu rimă, poezii lungi, pe care eu îl admir. Poate îl citesc apropiaţii lui, dar nu a luat niciun premiu, n-a avut vreo cronică literară; dar să scrii 13 volume de poezie… Şi volume groase, de peste 100 de pagini.”