Întreabă pe oricine: îți place libertatea ?

Câți înțeleg faptul că libertatea se întinde până acolo unde i-o îngrădești pe a altuia ?

Mulți nu înțeleg asta și deși pretind libertatea, în realitate și-ar dori libertinism. Să facă ce vor, când vor și, preferabil, cu cine vor.

Într-un fel, nu e o gândire obtuză, raportat la faptul că fiecare poate alege ce consideră că-i este mai potrivit, DAR doar dacă înțelege și își asumă integral consecințele propriilor alegeri.

Problema apare când libertinismul nu e asumat, ci promiscuu. De ce ? Pentru că denotă lipsă de asumare. Lipsă de respect. Lipsă de demnitate. Oare astea mai sunt valori ? Și dacă nu, în lipsa valorii, mai putem discuta de conexiune ? Și în lipsa conexiunii, mai există noțiunea de relație ?

*

Și vă mai las aici câteva întrebări de la A.A.F, cu recomandarea să le repartizați zilnic, pentru eficiență.

• Mai poți susține că cineva te-a rănit profitând de inocența ta, câtă vreme prin propria-ți ignoranță i-ai permis să o facă ?
• De cele mai multe ori, tu-i inventezi celuilalt cele mai bune scuze. Deci, te minte sau te minți ?
• În general, după ceva experiențe nereușite, ar fi indicat să știi destul de devreme în ce te bagi. Dar, cu toate astea, alegi să continui, pentru ca mai apoi să-ți pară rău. Întrebarea care se pune nu este de ce ai continuat, ci mai degrabă ce anume te-a făcut să ignori toate semnalele pe care ți le-a transmis prin comportamentul lipsit de constanță, deși știai că mai devreme sau mai târziu veți ajunge la separare ? Cât timp analizezi împrejurarea asta, uite o reinterpretare a unei vechi zicale: nu plânge pentru că s-a terminat. Râzi de ce va primi cea/cel care îți va lua locul.
• De ce te-ai baza mai mult pe potențialul cuiva decât pe constanța cu care renunță la fiecare șansă de a-și demonstra potențialul în care se pare că doar tu mai crezi ?

Un text de A.A.F