M-am prins abia după câteva incidente.
E cazul să învățăm, ca femei, să respingem apropierea forțată și nejustificată de altele. Mai toate cutumele sociale ne pretind un tip de relaționare lipsit de rezervele, precauțiile și ostilitatea care sunt firești, în fond, între străini, mai ales între cei de același sex. Femeile, ca și bărbații, sunt esențialmente rivale, iar această încercare, uneori de-a dreptul obscenă, de a simula suroritatea, le aruncă din barca ridicolului în cea a fățărniciei.
Dar și atunci când afecțiunea nu e disimulată sunt probleme. Să auzi, la două zile după ce te-a cunoscut cineva, ”te iubesc” sună, desigur, gratuit. NU o iei în serios, că nu ai cum, dar subliminal chestiunea se impregnează cumva și ”TE OBLIGĂ”. Dacă e să auzim din gura unui bărbat același lucru ridicăm scutul, ripostăm, spunem rapid: ”plimbă ursul”! De el știm să ne ferim pentru că o asociem cu alte aspirații și oferte și respingem tot pachetul… În schimb, cu muierile suntem permisive pentru că ne gândim că e inofensiv. Nu este. Orice declarație de afecțiune acceptată te obligă. Dacă nu opui rezistență la timp te trezești semi-măritată cu un harem întreg care te învăluie în energie yin și îți tot toarnă dulcegării, de parcă ai avea nevoie.
Libidinoșenie emoțională.
Menționez în treacăt și cazurile de bullying sau de hărțuire la care ne expunem dacă riscăm să oferim imprudent empatie, sprijin, încurajări și ce mai avem prin tolbă.
Individe care se dușmănesc și se bârfesc, defilează mână în mână pe la sindrofii și evenimente publice. Bărbații se mai evită, mai au o frână, tocmai pentru că le permit conveniențele sociale să fie onești și să își asume tensiunea ranchiunii sau a răfuielilor.
Femeile însă oferă socialmente un tablou clinic de ostilitate mascată.
E mult mai firească ”misoginia” feminină decât cea masculină. Nietzsche scria că femeile normale (sănătoase psihic) se disociază individual de femeia-generică. Cele mai multe, fiind heterosexuale, sunt în luptă unele cu altele pentru cei mai buni dintre bărbați. Așa cum cei mai multi bărbați sunt în luptă pentru femei. E firesc, e natural, nu e nimic de corectat aici. E bine!
De ipocrizie însă trebuie să ne ferim, e periculoasă și revoltătoare pentru că este perfect evitabilă, ca și bârfa.
E mult mai simplu atunci când cineva îți cade în dizgrație să închei o relație, mult mai DECENT și mai sănătos decât să continui să defilezi ipocrit cu acela de gât. Știu căsnicii în care se întâmplă această oroare! Dar, hai să zicem că acolo există interese comune care mențin mascarada… Socialmente, însă, interesele comune nu presupun simularea admirației și afeciunii. Poți foarte bine ieși la un cocktail sau la o tribună cu adversarul, ca în politică, nu e necesară simularea prieteniei, bonomiei sau armoniei. Nu se pune problema intimității. Concurența profesională fățișă nu e rușinoasă… După cum nu e rușinos deloc nici să îți urmezi instinctele! Ce Dumnezeu sunt sulemenelile, curele de slăbire, undurile coapselor, tocurile etc dacă nu concurență între femei pentru intrarea în grațiile bărbaților? De ce să mințim că ar fi altceva? Nu simt nevoia să mă dau cu ruj când sunt cu prietena mea în casă….. Nici să îmi fac genele cu rimel când stau cu pisica. Nu există ”mă fardez pentru mine” și ”mă aranjez pentru mine”. Minciună!
Ornamentele sunt accesorii sociale. Înfrumusețarea e relațională nu e ”de amorul artei”.
Se pare că aceia care nu își extrag sevele vitale de unde trebuie devin socio-afectivi. Cei care au parte de o intimitate satisfăcătoare, de ambe sexe, nu prezintă asemenea simptome.
Femeile se ”împrietenesc” una, două. Ai câteva schimburi de replici și te pomenești prinsă în tentacule de cine nu vrei. Avem pe de-o parte genul de simulacru de afecțiune, care vine în tandem cu stilul binevoitor, mieros feminin, și pe de altă parte un histrionism mai mult sau mai puțin virulent. Pe de-o parte ne sclăldăm într-o ploaie de pupături gratuite, pe de altă parte plătim tribut unor nevoi afective pe care nu ar trebui să și le satisfacă între ele femeile.
La asta trebuie să învățăm să dezvoltăm psihologic anticorpi. În prieteniile adevărate, profunde, ceea ce primează e admirația reciprocă, individualitatea fiecăruia, valorile comune, cauzele comune, comunicarea complexă. Afectivitatea e consecința, ea se așterne ca urmare a conexiunii dintre prieteni, nu țâșește incontinent. Or în aceste cutume sociale, asociate relațiilor inter-femeiești, incontinența emoțională e specialitatea casei. Se folosesc unele de altele să se descarce sau se copleșesc cu trăiri și confesiuni. Și chiar e nevoie?
Pe urmă se înjură fiecare pe fiecare în culise.
Tânjim după iubirea amantului, după afecțiunea prietenului, a fratelui… Dar nu după iubirea oricui, tocmai asta e grețos. Iar o ”afecțiune fără fond” sau, cum spuneam, libidinoșenia emoțională este echivalenul vânătorii sexuale. E un fel de hook-up afectogen, cu deosebirea că intențiile sunt de acaparare, nu de consumare a pradei.
Trebuie să ne ferim de vampirii emoționali cum ne ferim de prădători. Violează afectiv, pătrund prin efracție în intimitatea noastră. O fac și bărbații, insist, dar cutumele sociale ne legitimează să respingem avansurile lor.
E plin de delicate care nu își permit bunul simț, care mint cum transpiră, căci sunt prea fragile să fie oneste. Te poți purta civilizat și fără să simulezi admirația, plăcerea, simpatia și empatia. Ba chiar simulacrul e o formă de barbarie. Una dintre mizeriile ”surorității” impuse de Big Sister e că ne bagă pe gât toate ciurucurile produse de femei în ideea că suntem toate egale. Esența misoginiei constă în a considera că toate femeile sunt și merită să fie tratate la fel.
Suntem egale în drepturi așa cum suntem și cu bărbații, asta e morala de specie. Egalitatea e în drepturile fundamentale și în libertărți, nu în forme de expresie și manifestare. Bărbații trăiesc într-un climat mai favorabil moralității pentru că li se premite să nu fie prietenoși cu toate cutrele.
M-am săturat de misoginia tuturor. M-am săturat de ura îmbrăcată în discursuri cuvioase și de tertipurile celor care n-au forța, inteligența sau talentul necesare actului de smerenie care e onestitatea și actului de salubritate morală care e obiectivitatea. M-am săturat de atâta vorbe în vânt despre bine și frumos, neacoperite, și de mizeria celor care nu au nici un fel de discernământ al valorii.
