Un gentleman perfect care a străbătut cu eleganță și decență lumea de multe ori promiscuă a spectacolului, știind că timpul nu era de partea sa – acesta a fost Bobby Darin.

Cu o sănătate fragilă încă din copilărie, suferind de febră reumatică ce i-a afectat serios inima, dependent de suplimente de oxigen în timpul concertelor din ultimii ani ai vieții, Bobby Darin a cântat ca solist și instrumentist, a compus piese pentru alți interpreți și a jucat în filme și spectacole de televiziune până la vârsta de 37 de ani când sorții au hotărât că dăruise destul din harul său publicului. A interpretat aproape toate genurile muzicale: jazz, pop, rock & roll, folk, swing și country.

O fetișcană blondă, drăguță, dulceagă, idol al adolescenților americani ai anilor ’50, Sandra Dee și-a început cariera în copilărie ca model, apoi a jucat în comedii romantice alături de parteneri extrem de populari în acei ani precum Lana Turner, Rex Harrison sau Anthony Quinn.

În timpul filmărilor pentru Come September (1960), Sandra și Bobby s-au întâlnit. A fost dragoste la prima vedere. Ea avea 18 ani, el 24. Împreună au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din lumea show-business-ului. Au fost căsătoriți din decembrie 1960 până în martie 1967 și au avut un fiu, Dodd Darin.

tumblr.com

tumblr.com

Un perfecționist în scurta și tumultuoasa lui viață, Bobby Darin s-a născut la New York în 1936, pe numele adevărat Walden Robert Cassotto. Talent înnăscut și autodidact, în adolescență știa deja să cânte la pian, tobe și chitară, iar mai târziu a învățat la armonică și xilofon. Și-a început cariera artistică în calitate de compozitor. Un moment important a fost întâlnirea cu solista Connie Francis, de origine italiană ca și el, pe numele adevărat Concetta Maria Rosa Franconero. Colaborarea în plan profesional a facilitat și apropierea celor doi tineri cântăreți care au început o relație romantică, cu care tatăl autoritar al lui Connie nu a fost de acord. Ba chiar l-a amenințat pe Bobby cu o armă dacă nu încetează de îndată să se mai vadă cu fiica lui. Bobby i-a propus lui Connie să fugă împreună; ea nu a avut curaj. Mai târziu a regretat enorm indecizia de atunci, considerând-o greșeala vieții ei. A avut patru mariaje nefericite. Un exemplu tipic de „acum ori niciodată”, ocazie care nu avea să se mai repete. În mod straniu ambii au avut legături și cu Mafia italiană, ca victime colaterale. Bunicul lui Bobby din partea mamei, Saverio Antonio Cassotto a fost mafiot, iar fratele lui Connie, George Franconero a fost asasinat în anii ’80 de un rival mafiot.

Bobby Darin și Connie Francis. Foto: tumblr.com

Bobby Darin și Connie Francis. Foto: tumblr.com

Într-o autobiografie Connie Francis a povestit că era în mașină cu tatăl ei în Tunelul Lincoln (tunel construit sub râul Hudson, care leagă statele New Jersey și New York) când a auzit la radio anunțul căsătoriei lui Bobby cu Sandra Dee, spre satisfacția tatălui ei. Asupra ei vestea a picat ca un șoc; a fost atât de afectată încât și-ar fi dorit ca râul Hudson să înghită dintr-o dată tunelul, iar ea și tatăl ei să dispară.

Piesa „Dream Lover” compusă în 1959 de Bobby Darin a devenit emblematică pentru generații de îndrăgostiți din întreaga lume și i-a adus cantautorului celebritatea internațională.

A urmat succesul cu piesa „Mack the Knife” cunoscută prin interpretarea instrumentală a lui Louis Armstong, dar asociată frecvent și cu numele lui Bobby Darin. Următoarea piesă „Beyond the Sea” este și titlul filmului biografic realizat de Kevin Spacey, un mare fan al lui Darin, în anul 2004.

„Voi fi mai faimos decât Frank Sinatra!”

Bobby Darin și-a adaptat stilul muzical în funcție de imperativele timpurilor. La 10 ani după succesul cu Dream Lover a lansat o piesă într-un registru complet diferit, cu un puternic mesaj pacifist „Simple Song of Freedom” într-o vreme când Statele Unite erau implicate în războiul din Vietnam. În concerte improviza mereu, glumea cu publicul, era de o spontaneitate cuceritoare.

Bobby a crescut într-o casă cu atmosferă tipic italiană, cu multă muzică și veselie, dar și cu un secret bine tăinuit până după moartea sa. Mama sa, Nina Cassotto,  avea 17 ani când a rămas însărcinată cu el și nu i-a dezvăluit niciodată identitatea tatălui său. În schimb ea și Polly, bunica maternă a lui Bobby, au făcut o înțelegere prin care micului Bobby i s-a spus că bunica este de fapt mama lui, iar mama adevărată este sora mai mare. Bunica pe care el o credea mamă a fost cea care i-a insuflat încredere că poate să își atingă visul.

Adevărul a ieșit parțial la iveală abia în 1968 când Bobby avea deja 32 de ani și a luat în calcul o posibilă intrare în politică. Cum o astfel de pată în biografie era de neacceptat, mama sa biologică i l-a spus atunci. Astfel a renunțat la ambițiile politice, dar a fost în egală măsură bulversat de veste.

„În era muzicii bune, Bobby Darin a fost coloana sonoră.”

În 1942 se năștea în statul New Jersey Alexandra Zuck dintr-o familie de origine rusească. Ulterior avea să-și schimbe numele în Sandra Dee devenind cunoscută pentru roluri de ingenuă.

După divorțul de Bobby, în 1967, și cariera ei a intrat într-un declin. A murit în anul 2005 la vârsta de 62 de ani. Fiul lor, Dodd, a publicat în 1994 o carte despre părinții săi intitulată „Dream Lovers: The Magnificent Shattered Lives of Bobby Darin and Sandra Dee.”

Sandra Dee și fiul ei, Dodd Darin. Foto: tumblr.com

Sandra Dee și fiul ei, Dodd Darin. Foto: tumblr.com

În 2004 actorul Kevin Spacey care se dovedește a fi și un remarcabil interpret de muzică i-a adus un tribut lui Bobby Darin în filmul „Beyond the Sea.” Copil fiind, Spacey a ascultat în  casa părinților săi înregistrările cu Darin, astfel că a devenit de mic un admirator. Actorul a dorit să interpreteze personal piesele lui Darin pentru a le conferi autenticitate. Și a reușit din plin! Cu acordul lui Dodd a obținut drepturile de autor. Astfel l-a făcut cunoscut pe Bobby Darin tinerei generații care nu prea auzise de el. Filmul este înțesat de flash-back-uri în care apare frecvent micul Dodd, ca un fel de alter-ego al lui Bobby din copilărie. O împletire armonioasă între fapte, ficțiune și fantezie.

Bobby Darin și fiul său Dodd. Foto: tumblr.com

Bobby Darin și fiul său Dodd. Foto: tumblr.com

Palmaresul artistic și ca activist civic al lui Bobby Darin este impresionant: două premii Grammy, primul său hit „Splish Splash” înregistrat la vârsta de 22 de ani, a fost nr. 1 în topurile Billboard timp de nouă săptămâni în 1959, piesa „Mack the Knife” (una dintre cele  mai bine vândute piese muzicale din istorie) a interpretat-o în cluburile exclusiviste din Las Vegas începând cu vârsta de 23 de ani, a jucat în 13 filme, a câștigat un Glob de Aur și a fost nominalizat la un premiu Oscar, a depășit recordul la numărul de spectatori ai lui Frank Sinatra la clubul Copacabana din New York, a făcut campanie electorală pentru Robert Kennedy și a participat la un marș pentru drepturile civile ale negrilor în Alabama în 1965.

În 2010 lui Bobby Darin i s-a acordat postum un premiu Grammy pentru întreaga activitate în prezența fiului său, vizibil emoționat, care a recunoscut că nu are talentul oratoric al tatălui său. Și fiindcă timpul a fost prea scurt pentru el …

„Bobby Darin a împrumutat timp de la viață.”