în zerouri nu mai am aer

roz albi cenușii
mici mari cam cât roata sorții
elefanți cu gingașe suflete 
umplute cu un gaz mai ușor decât aerul
vârfuiesc la nesfârșit leagănul
podului minții 

din lungi (dez)acorduri am învățat să număr:
„un elefant se legăna pe o pânză de păianjen”

și când în zerouri nu mai am aer
mă retrag cu torțe la mal de răbdare
ca în savoare absurdul

în zerouri nu mai am aer

foto sursa

cu ziua descătușată din robia culorii
și acele albe femei ce dungi
albe crestează pe spatele tigrului alb
îmi trudesc, căutând alte chipuri și catedrale,
micile mari dioptrii ale disperării de-a fi… Citește și acele albe femei