împarte cu mine
tu, temnicer al frigului
îmblânzitor al speranței și săbiilor, cel
ce te dai întârziaților muguri
și-mi perforezi ochiul cu
o prăpastie de cuvinte, tu
barcagiu de ocazie prin măruntaie albastre
de făpturi nenăscute, dar care subtil și
leneș îmi suflă-n curbura închipuirii, în
umărul ei dislocat de spice
tu, cerșetor îndârjit
împarte cu mine uitarea și moartea
casa palmelor zburătoare
și umbra crinului izgonit.
vorbește-mi cu absența ta îmbibată de miere și tunet.
din volumul „fără suflare”
foto tumblr.com
*************
cuie din sângele tău smulg
pe rând, cu incisivi tineri.
răbdare și riduri de aer.
circulați, voi ambasadori ai splendorii
vă așteaptă expoziția cu flori și vin la intrare
aveți să pictați idei și semnele cardinale
în noul trup. aici eu, dincolo tu
balansându-ne. suntem cuplul de aur
al nopții sfâșiate de-arome. lovim în
stânga și-n dreapta cu viețile abia petrecute
întâmplătoare macete în croiala vivace a ierbii
Citește și cuplul de aur
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
