„Îmi iubesc trecutul, îmi iubesc şi prezentul.”
Colette si iubirea imposibilă
În vara anului 1920, Colette și Bertrand (17 ani), încep o poveste de dragoste, care va dura cinci ani și care, pentru amândoi, va avea o importanță majoră. Ambianța respectivei istorii este domeniul Rozven, departe de parizienii ahtiați după bârfe. Pentru Colette, casa din Bretania avea o mare încărcătură emoțională întrucât era un dar de dragoste de la Missy, Marquis de Belbeuf. Cu această femeie Colette avusese o relație scandaloasă, cinci ani mai devreme.
Când s-au întâlnit, Colette tocmai divorțase de primul său soț, reporterul Henri Gauthier-Villars, iar în saloanele literare ale Parisului era deja o persoană cunoscută.
Henri Gauthier-Villars, cunoscut și sub pseudonimul său literar Willy, a fost un scriitor și critic literar francez. S-a născut la 8 ianuarie 1859 și a murit la 12 ianuarie 1931. Este cunoscut în special pentru rolul său în promovarea și publicarea operelor scriitoarei franceze Sidonie-Gabrielle Colette, care a fost și prima sa soție.
Willy a fost un personaj influent în lumea literară pariziană a sfârșitului de secol al XIX-lea și începutului de secol al XX-lea. El a fost un autor prolific, dar și editor și impresar literar. A avut un talent remarcabil în promovarea și lansarea unor noi talente literare, printre care se numără și Colette.
Împreună cu Colette, Willy a creat celebrele romane despre personajul Claudine, care au fost publicate sub numele său. Cu toate acestea, s-a descoperit ulterior că Colette a scris majoritatea acestor romane, iar Willy a preluat creditele pentru ele. Această practică a fost o sursă de conflict între ei și a dus la separarea lor și la un divorț în cele din urmă.
Willy a avut o viață tumultuoasă și a avut relații amoroase multiple. El a fost cunoscut pentru aventurile sale și stilul său de viață libertin. Cu toate acestea, contribuția sa la lansarea și promovarea unor scriitori talentați, precum Colette, rămâne semnificativă.
Este important de menționat că relația dintre Willy și Colette a avut un impact profund asupra vieții și carierei lui Colette. După divorț, Colette a continuat să scrie și să devină o scriitoare faimoasă pe cont propriu, în ciuda provocărilor și restricțiilor sociale din acea perioadă pentru femei.
Prezența sa în anturajul unor celebrități precum Marcel Proust, Sarah Bernardt, Maurice Ravel sau Claude Debussy nu a scutit-o însă de neplăceri. Soțul ei a avut grijă să își însușească el drepturile de autor ale Colettei, ceea ce a însemnat că, după divorț, autoarea a fost ruinată. Acela a fost momentul când și-a făcut intrarea în scenă, excentrica doamnă Missy. Femeie aparținând clasei aristocraților aceasta și-a asumat rolul de mecenat și a salvat-o pe Colette din mizerie. Cele două au devenit curând un cuplu celebru.
Și Missy era un profil binecunoscut în Parisul acelei vremi; o femeie deosebit de elegantă care obișnuia să se îmbrace întotdeauna în haine bărbătești la modă. Pentru a-și câșiga existența Colette a început să joace roluri de mim pe scenele pariziene. Îmbrăcată sumar, a atras-o și pe Missy în spectacolele ei de varieté-uri. Prin comportamentul lor provocator, cele două femei au stârnit curând scandal, fiind curând nevoite să renunțe la reprezentațiile lor scenice.
În vara lui 1920, trecuseră însă nouă ani de când Colette a rupt-o cu Missy după care s-a îndrăgostit de Henry de Jouvenel. Missy a suportat greu despărțirea. S-a izolat tot mai mult de lumea exterioară, a renunțat la avere și în final s-a sinucis. Henry și Colette au avut căsnicie deschisă, amândoi întreținând deschis relații extraconjugale. În anul 1923 însă, când Henry descoperă pasionata istorie de dragoste dintre soție și că fiul său, are o izbucnire de furie. Ca urmare, pe băiat îl trimite în grabă într-o misiune diplomatică în Praga, se separă de Colette și se aruncă în lumea politică.
În ciuda distanței geografice, relația dintre Bertrand și Colette nu se întrerupe. Relația lor durează până în vara anului 1925, când cei doi se despart ca prieteni. Peste alți zece ani, Colette va întâlni un om de afaceri, cu 17 ani mai tânăr decât ea. Acesta va fi al treilea și ultimul ei soț. Chiar dacă între timp se alege cu o artrită severă scriitoarea pare că, în ultimii săi 19 ani de viață, a trăit fericită.
În sfera publică, cel puțin, are parte de aprecierea contemporanilor, lucru dovedit și de faptul că i se acordă Legiunea de Onoare, devenind apoi primul președinte de sex feminin al prestigioasei Academii Goncourt. Moare în anul 1954 și, pentru că biserica catolică a refuzat să-i asigure o înmormântare religioasă, devine prima personalitate franceză onorată cu funerarii civile, de stat.
