„Maudie”: I was loved. I was loved, Ev.

În regia lui Aisling Walsh, cu Sally Hawkins și Ethan Hawke în rolurile principale, pelicula „Maudie” (2016) se angajează să urmărească, poate nu tocmai fidel realității, impresionanta călătorie sufletească a pictoriței Maud Lewis, care a trăit între anii 1903 – 1970 în Noua Scoție, Canada. Diagnosticată timpuriu cu artrită reumatoidă juvenilă, o boală cu efecte severe asupra trupului, Maudie îndrăznește să-și părăsească mătușa care o îngrijise până atunci, în încercarea de a trăi viața independent, debarasându-se, în egală măsură, de convențiile și prejudecățile unei societăți încă rigide. Decizia este luată aproape visceral, la citirea anunțului lăsat de Everett Lewis, un pescar ursuz și marginalizat de comunitate, aflat în căutarea unei femei care să îl ajute cu treburile casnice.

Maudie (Sally Hawkins) are o manieră surprinzătoare de a gestiona refuzul categoric și exprimat aproape violent de Everett (Ethan Hawke) de a primi în casa lui o ființă pe care abia o socotește “femeie”, fiind alungată, cum se spune, pe ușă și revenind pe ferestră, cu un zâmbet candid pe chip. În scurt timp, povestea dintre stăpânul casei și femeia angajată să-i curețe podelele și să-i gătească se transformă într-un drum anevoios spre transformare și regăsirea iubirii în starea cea mai pură, îndulcit însă de culorile picturilor naive cu care Maudie înveselește casa posomorâtă a lui Everett, devenită între timp și căminul ei.

Dincolo de prezentarea artei ca forță vindecătoare ce o ajută pe Maudie să-și ducă destinul greu pecetluit de neputința bolii trupești, pelicula regizorului Aisling Walsh vorbește despre îmblânzirea unui bărbat morocănos, izolat de societate care, instinctiv, aplică forța brută pentru a pune lucrurile și oamenii la locul lor.

Despre forța surprinzătoare a candorii și a afecțiunii, poate chiar a unei doze de inocență, toate făcute scut și primenite cu un zâmbet instalat permanent pe chipul artistei în devenire în fața atacurilor bărbătești ale celui care avea să îi devină în scurt timp soț. Ascuțimea vorbelor dure aruncate asupra ei de către Everett și usturimea palmei primite la început din partea lui (pentru insubordonare în calitatea ei primordială de femeie în casă) par a nu persista, nu fac răni ci, din contră, o îndârjesc și mai mult pe Maudie care pare determinată să-l îndulcească pe viitorul său bărbat.

Este impresionantă transformarea lui Everett care, păstrându-și pe tot parcursul poveștii duritatea pescarului renegat și izolat de comunitate, lasă garda jos în fața blândeții încăpățânate a femeii sale și a voioșiei cu care începe să îi picteze casa.

După ce inițial o pune pe Maudie la coada listei, după câinii și găinile din gospodărie, nu numai că o ia de soție, dar îi susține cu o conștiinciozitate surprinzătoare activitatea artistică. Deși bombăne zilnic, el alege să preia sarcinile administrative ale gospodăriei – pentru care o angajase inițial pe Maudie – pentru a-i îngădui acesteia să picteze. Încă morocănos și luptându-se cu propriile concepții despre traiul în mica gospodărie, îi satisface totuși micile doleanțe ale soției sale privind minimul de confort, montându-i, de pildă, o plasă de țânțari la ușa. Însă ce te lovește în plex și te lasă fără aer este naturalețea cu care o protejează pe Maudie și îi ține partea în fața celor care încearcă să o înșele.

„Mr. Davis (Shopkeeper): I don’t know why people pay money for these, my 5-year-old could do better.

Everett Lewis: Maybe. Maybe he could, but he didn’t – Maud did.”

Povestea lui Maudie și a lui Everett este și o lecție despre parteneriat în iubire. De fapt, mai înainte ca iubirea ce îi va ține împreună aproape treizeci de ani – când Maudie pierde pariul cu viața – să își arate toate subtilele ei manifestări, cei doi devin parteneri. Maudie îl ajută, necondiționat și fără ca pescarul să-i fi cerut, să țină socoteala peștelui vândut și a sumelor pe care le avea de recuperat de la cumpărători, pentru ca în scurt timp, Everett sa joace rolul de „impresar” al soției sale ale cărei mici tablouri încep să aibă succes.

Deși atmosfera generală a peliculei se păstrează până la sfârșit una sobră, căci peisajele superbe din Noua Scoție și scenele umoristice presărate din loc în loc nu reușesc – și nici nu ar fi potrivit – să dilueze  încordarea dintre cele două forțe, Maudie și Everett, opera regizorului Aisling Walsh dobândește subtile conotații filosofice. Scena întoarcerii lui Everett în căsuța austeră, izolată de întreaga comunitate din Noua Scoție, după moartea soției sale, însingurarea bărbatului care a pierdut unica rază de lumină care i-a îmblânzit existența ursuză, trezesc inevitabil o cascadă de întrebări. Cum arată până la urmă iubirea? Ce înseamnă un cuplu fericit? Cât de mult îți trebuie, până la urmă, pentru a simți că ești împlinit?

“Got everything I want with you, Ed.” (Maudie, 2016)

 

Sursa foto: matineechat.com